Beautiful bastards

Beautiful bastards...ah, as putea scrie un roman pe tema asta!
De fapt, vad ca s-a si scris unul, aparent unul erotic. De ce nu ma mir :-)

Dar nu, romanul meu nu ar fi erotic. Al meu ar vorbi despre libertate, in spirit si fapte, despre curaj si nepasare de tip "je-m'en-foutisme", despre lipsa de limite, despre intensitate si viata, viata traita pe muchie de cutit, pe o plansa de ceva, surf, skate-board sau snow-board, fie si skiuri, intr-un salt etern, in acea clipa cand corpul ti-e in aer, cand ce te tinea nu te mai tine, iar mintea-ti e aici, acum.

As vorbi despre acei oameni care nu au limite, pentru ca nu si-au pus nici una.

Dar as vorbi si despre acei oameni care "se chinuie prea tare" si se vede :-) Acei care cred ca sunt mai cool decat sunt. Caci vorba 'ceea, pe lume exista 2 tipuri de oameni: cei care incearca sa fie diferiti si cei care sunt diferiti.

Si poate as mai vorbi si despre niste ochi albastri... :-)

Headspace

headspace
a new perspective just opened

on the other hand, I understand now that this is just a normal next step on a path I've been already pursuing for some time now.
this is all to get me where I want to be: here, now.

Fara sine insusi

Ma intreb cum pot trai bine unii oameni, fara nici un reper?
Sunt inconjurata de oameni de stiinta foarte inteligenti, cercetatori, profesori, oameni cu mintea si sufletul in matematica. Cei din care nu cred pana nu le demonstrezi. Cei care iau in deradere tot ce nu se traduce in ecuatii.

Si sunt bine mersi. Sunt sanatosi, viata le merge bine, au idei si succes. Chiar fericiti, as zice.

Dar ce nu reusesc eu sa inteleg este... daca nimeni nu e intreg fara sine insusi, fara sufletul sau, spiritualitate, Dumnezeu, atunci ei, asa goi cum sunt, de ce sunt asa bine?
Si eu de ce nu sunt?...

iubirea de sine

din inima, la:

plamani; alb albastrui; tristete -> curaj
ficat; verde; manie -> bunatate, prietenie
pancreas, splina; galben; grija -> cinste, corectitudine
rinichi; frica, sperietura -> blandete
genitale; roz
creier emisfere; alb
creier mic; gri

prin coloana,
tot corpul.

[iubirea de sine, SB, Paris]

Alter ego

this is mine

Mi-e dor de tine ca de mine insami...

As vrea sa te vad. Vino la mine candva, cumva. Noaptea, in visele mele...
Nu stiu ce ti-as spune, dar am atatea sa-ti spun!
Vino sa vorbim, stai cat sa ne recunoastem, ramai un pic mai mult si vom vorbi.

Te chem de-atata timp... in gandul meu, in visele mele, in lumea mea.
Te chem de-atata timp...

Best Friends

As zice ca mi-e dor de cineva, dar cred ca mi-e dor doar de o idee. De ideea de prietena mea cea mai buna. Demult, tare demult functionam in simbioza. Acum am pierdut notiunea asta. Pacat, intr-un fel...

Eu, in zile cu soare

Am fost acasa. 3 zile. Scurte si rapide, grabite chiar.
N-am dormit bine si n-am mancat mult. Seara nu puteam sa adorm, dimineata auzeam tot ce se intampla in jurul meu si continuam sa dorm asa, caci de trezit nu puteam. Si cand in sfarsit ma sculam din pat, era de fiecare data cu durere de cap. Iar de mancat... a fost in locuri diferite, mai degraba deloc decat putin, iar dupa ce in sfarsit am gustat savori pe care le anticipasem, gen spanac cu usturoi, mici, pilaf, copanele de pui, muraturi, vin demi-sec bun-bun si must... mi-a fost rau. Stomacul meu s-a decis sa nu proceseze asa cum trebuia. Deh... a uitat, saracul, ce e bun!...

Dar am vazut lume. Pe G si A si R. Si imi place mult A. Mult-mult. Iar G e frumoasa. Iar R e rebel-altfel decat astia pe care ii stiam de varsta lui. Imi plac rebelii-altfel.
Si pe mamaia. Care a plans cand i-am cantat La Multi Ani. Nu-mi place cand oamenii plang. Si pe doamna O. Care e tanara si spirt. Si vie, asa cum sper sa fiu si eu cand am sa fiu ca ea.
Si pe aia mica, care nu mai e mica. Si care e deconectata de lumea mea, total in lumea ei, care crede ca unghiile, baietii si fondul de ten conteaza.
Si pe tata, care e un "prin excelenta masculin" in continuare.
Si pe mama... care... care... ma unge pe suflet si ma apasa pe butoanele care trebuie. Dupa cum zice tata... "avem noi frecventa noastra"... Si e bine asa, zic.

Am adrenalina in sange. Si endorfine. Sunt nedormita si nemancata. Si atat de fericita. As vrea sa am vesnic in buzunar pastiluta asta care ma face asa cum sunt acum. Dar desi tocmai am luat-o, nici nu stiu ce e...
E o combinatie de familie, planuri care se incheaga, momente pretioase cu oameni la fel.

Bref

Odata mi se parea o idee buna sa masor calitatea unei relatii in frecventa cu care ma face sa plang (frecventa calculata cu o granularitate oarecare, de la pe zi, pana la pe an si mai bine, de la caz la caz...).
Inca mi se pare o idee buna!


Ma intreb cata durere incape in sufletul unui om.
Sper sa fie o cantitate limitata, Doamne, cat de tare sper asta...


Ziceam odata cu regret ca "Lucurile pe care nu le spui, se pierd".
O mai spun o data, cu speranta...


Cand eram mica imi doream sa fiu baiat. Mi se parea mai cool. Pe urma mi-am acceptat existenta de fata.
Acum am luat-o de la capat, acum chiar incerc sa fiu. Baiat. Ca prea sunt invidioasa pe lipsa lor totala de sentimente si trairi... Inca mi se pare mai cool; sa fiu hot.

"The reason you haven't felt it is because it doesn't exist. What you call love was invented by guys like me, to sell nylons. You're born alone and you die alone and this world just drops a bunch of rules on top of you to make you forget those facts. But I never forget. I'm living like there's no tomorrow, because there isn't one."
[Don Draper, Mad Men]
(asta doar ca sa ilustrez cum gandesc baietii, apropos de ce ziceam adineauri)


Ma intreb daca "cele rele" se spala vreodata.
Bref, sunt optimista.

Tulbure

Depresii, realitati distorsionate si ura la reflexiv. Obsesie si pasiune, facute obicei si consumate compulsiv. Persoane istete, sofisticate, cu imaginatie bogata si foarte bune aptitudini de a se preface in fata celor apropiati.

O fetita mica la pian

[Fantezie in re minor, W.A. Mozart]
~8 ani

Splendor in the Grass

Though nothing can bring back the hour
Of splendor in the grass, of glory in the flower
We will grieve not, but rather find
Strength in what remains behind.

[Ode, Intimations of Immortality from Reflections of Early Childhood, by William Wordsworth]




...suddenly the kissing isn't a kid's game anymore, suddenly it's wide-eyed, scary and dangerous. 

Love u Merlin!

Sunt unii oameni atat de frumosi si atat de usor de iubit... Si oricat de evident mi se pare mie ca asa trebuie sa gandeasca toata lumea care ii cunoaste, imi dau seama ca asta este totusi o impresie cat se poate de subiectiva.

Si totusi, cum ziceam... asa de frumosi si usor de iubit mi se par unii oameni! Atat de dragi imi sunt, incat imi vine sa ii strang in brate tare-tare cu fiecare ocazie de o am, si asa mult as vrea sa am mai multe... Si asa de dor imi e de ei cateodata, de mi se frange sufletul...

Uneori ma gandesc ca poate ei sunt cei pe care ii iubesc in modul cel mai natural si instinctiv cu putinta. Si ca nu ar fi trebuit sa ma incapatanez atata sa caut mereu si mereu altceva...

Imi e atat de dor de Merlinii mei!...

Vis urat

Am visat. Un vis. Urat. Sau in fine, frumos, pentru ca eram cu bunica, dar urat, pentru ca mi-a murit in fata-mi. Sau in palma-mi. In fine.

Nu mai stiu ce m-a intrebat. Si i-am zis, luand-o la rost ca:
- Asa ma cunosti tu? ...cum crezi tu ca as putea face ceva ce nu vreau (si atunci m-am gandit ca "bine, in afara de stiueuce")? Chiar asa ma subestimezi?...
Si atunci a inceput sa sughita, sa isi lase capul intr-o parte. Mi-am dat seama ca nu era 'a buna. Am strigat si am trimis dupa mama sa vina. I-am pus palma dreapta pe obraz. Si am simtit tactil... ce se intampla. Si mama nu a mai apucat sa vina...

Si m-am trezit plangand in mijlocul noptii. Si eram singura in sufletul meu, desi nu si in pat. Am incercat sa adorm... mi-a luat ceva... ma durea sufletul. Vroiam doar sa adorm si sa uit.
Dimineata au inceput sa se insiruie multe de facut una dupa alta... Ce mi-a ramas in minte dupa a fost palma mea pe obrazul ei si tot ce am simtit prin ea si partea cu "bine, in afara de stiueuce"...
La lumina zilei, am zis ca nu e asa! Ca a fost doar un vis urat. Si cu siguranta, neadevarat.

Nu stiu exact cum, dar am sa iti construiesc un pian!

L-as construi, serios! Cu mainile astea ale mele, doua, amandoua. Bine, poate suna cam fantastic, poate ar trebui doar sa il cumpar... Nu stiu exact cum, dar am sa iti construiesc un pian!...

Ca sa te asezi cuminte si sa canti. Seara, dupa ce ajungem amandoi acasa. Cand suntem amandoi obositi si somnorosi. Tu sa canti, eu sa te ascult. Cu un pahar de vin in mana stanga. Rosu. Si notele sa ma invaluiasca si sa se ridice in sus, umpland camera si dansand pe tavan.
In fiecare seara... pentru tot restul zilelor noastre!


Nu stiu exact cum, dar am sa iti construiesc un pian!

Bunici la tara

Cred ca toata lumea ar trebui sa aiba niste bunici la tara! - Daca as putea da un decret sa introduc aceasta obligativitate, as face-o. Si la fel si armata! In fine, bineinteles ca pot fi contrazisa!... :-)

Cum ziceam, bunici la tara. Intr-o casuta mica si racoroasa, eventual de chirpici. Din aia, in care trebuie sa te apleci ca sa nu dai cu capul de tocul usii, si sa ridici picioarele, ca sa nu te impiedici de pragul de lemn inalt. Gen 'in casa nu se intra, in casa se urca'!
Casuta care sa aiba soba de teracota. In care se poate praji paine sau face branzoice, alivenci... Casuta cu paturi tari, in care trebuie sa te cateri. Din nou, din categoria 'in pat nu te asezi, in pat te urci'. Acoperite cu toale cu model de covor (cu un chenar roata imprejur, ca un fel de rama, cu model pe baza de flori care are un punct central). Toale eventual din catifea sau plus sau ce-o fi... Sau si mai bine, dintr-un material care inteapa, de nu prea-ti vine sa dormi direct deasupra. De fapt bunica nici nu te lasa sa dormi direct deasupra, pentru ca 'velinta' se uzeaza. Lucrurile trebuie intretinute! Iar pe pereti, iara toale. Cu model iara de covor. Eventual pus imediat in vecinatatea patului, ca cele 2 modele incarcate unul langa altul sa nu se potriveasca defel... Sau ca optiune, tolul de pe perete mai poate avea model cu Tarantele (gen cadana care danseaza sau care este furata din serai), sau cu peisaje din paduri, cu ciute care se adapa la izvor sau cerbi care privesc semet in zare...
Casuta in care sa miroase cumva. Miros foarte usor perceptibil cand ajungi la tara, complet imperceptibil cat stai pe acolo, dar foarte pronuntat cand ajungi inapoi acasa si cand iti dai seama ca trebuie sa iti dai toate hainele la spalat, si alea pe care le-ai purtat si alea pe care nu, caci toate au prins un miros. Miros pe care nu stiu cu ce sa il identific... Poate un miros de praf, de statut, de vechi. Poate un miros de istorie. Sau de intelepciune. Un miros care mi-e drag!...

Se zice ca "Cine nu are batrani, sa-si cumpere!". Eu nu am. Bunici la tara nu am avut niciodata, iar batrani nu prea mai am...

Unde e magazinul asta minune unde se gasesc de vanzare?!?

Radicalul si funditza

Imi caut ganduri neimportante. Ma interesez despre cum se face zacusca cu ciuperci, cum se trage un tiv la masina si despre decoratiuni interioare (mai nou, descopar mirajul cutiilor de inox). Lucruri... simple, frivole. Prostii de fata.

Dar dilema utilizarii criteriilor cuadratice relative sau absolute pentru numere mici ma arde mai adanc. Si face ca dilemele mele existentiale sa fie a dracului de inteligente, cand de fapt as prefera doar sa aiba aere de intello-snob. Gen... draga, ce culoare de faianta in baie ar fi mai faina - alb-gri-crem à la simplicité sau verde-albastru à la marinière/aquatique?!?...
Dar stii ce ma enerveaza teribil in toata povestea asta? Ca oricat as vrea sa gasesc placere in sarmale, orice interes de genul asta mi se pare futile, pointless. M-a facut mama balanta, care cand e deep in shit in chestii hard-core viseaza la scoici, sushi si lumanarele, iar cand are timp sa savureze o inghetata si sa admire o fetitza cu rochitza cu funditza, vrea un radical si-o integrala.
Dupa cum ziceam, m-a facut mama balanta, damn it!

And in case I ever wonder again: cand lucrez cu numere mici, mai bine folosesc criterii absolute (cuadatice sau nu). Sau eventual si relative, dar modificate un pic. Gen 1) punem un +1 la numitor (God, numai denominator sau dénominateur imi venea in cap) sau 2) punem la numitor=max(numitor, Threshold), ca sa fim siguri ca nu avem un numitor prea mic, si drept urmare, rezultat final gigantic (gen relErr=49 si relMSE=2401 pentru X_real=0.001 si X_estimated=0.05 - si ce e aia eroare relativa de 49?!?). Ca pana la urma sa zic ca am decis sa folosesc criterii absolute, pe valori normalizate in prealabil. I am a maso and I hate it!

Si cred ca pana la urma am sa votez cu à la simplicité. Si cu o oja roz bonbon.

Esti frumoasa!

...spuse el dupa ce m-a privit cateva clipe cu ochii putin umezi de emotie sau putin sticlosi de vin rosu acru, de tara, timp in care mi-a cuprins toata fata cu privirea-i, incercand parca sa si-o intipareasca profund in sine. "Esti frumoasa!... uita-te la mine si crede-ma, ca ti-o spun cu toata sinceritatea!" spuse el din nou, oarecum mandru de mine, de mine ca si de copilul lui, copil pe care cine stie cat timp il va mai vedea crescandu-i in fata ochilor, inainte de a-i inchide iremediabil.
De fapt nu, nu cred sa se fi gandit astfel... sau nu la nivel constient. Caci nimeni nu se gandeste ca chiar va muri atunci cand, desi cu 6 luni in urma i s-a descoperit un cancer, la ultimele analize totul a iesit bine. Oamenii sunt optimisti. Iar cand nu sunt, mimeaza. Si e bine asa, zic eu...

"Esti frumoasa!", mi-a zis apasat, incercuindu-si cuvintele cu o tacere care le-au facut sa sune mai clar. In mine, in aer... Primul instinct a fost sa o cercetez rapid pe sotia lui, sa ii citesc ceva in ochi - aprobare, dezaprobare... invidie. Nu stiu ce am citit. Poate ca mai mult am vrut sa cer ingaduinta, decat sa citesc ceva. In fine... mi-am lasat ochii in jos si am zambit. Caci nu, nici pana acum nu stiu cum sa reactionez atunci cand cineva imi zice "Esti frumoasa!"...

A fost ultimul 1 iunie inainte ca baiatul lui sa plece la facultate. Copiii cresc. Timpul trece...

Musca la mansarda

Azi e una din acele zile cand imi vine sa pun o bomba si sa ma dau disparuta.

Ofticata cum eram de dimineata, facand misto de mine in gand... m-am trezit iesind pe usa cu pantalonii mei vechi, negri evazati cu tinte si cu tricoul "am sa-mi trag un glont in cap, si-am sa fac o gaura, si-am sa vad lumea prin ea"... nu, nu... ci mai degraba "floricele la mansarda". Care de fapt nu sunt floricele, ci fluturi. Si nu sunt la mansarda, ci in cap. Al meu, adicatelea. Si ca sa fie tacamul complet, mi-am pus si brosa/pin cu musca. Asta pentru ca aparent, din capul meu nu ies numai flori sau fluturi... ci si cate o musca ratacita.

Pe mine ma amuza teribil. Desi sper sa nu ma observe nimeni azi... Weirdo. Damn it!

Silence, ça vit!

Tu te rappelles des mots? Tant de mots?...
Tu te rappelles quand je savais si tu étais bien de la façon comment tu clignais des yeux? Comment tu t'en moquais de mes hauts talons, mais tu aimais mon courage de marcher les pieds nus... Comment quand tu avais besoin de te reposer et tu avais le temps, c'était mes bras chaudes que tu trouvais...
Tu me demandais comment je respire avant me réveiller et à quoi je pense quand j'ouvre les yeux...

Je veux que tu te taises!! Parce que quand l'éternité est en construction, les paroles sont en plus. Même dans les rêves. Parce que, même si tu ne le savais pas, seulement quand les sentiments ne sont pas authentiques, on a besoin de les refaire avec des paroles.

Donc tais-toi et laisse moi vivre!
Et le reste est du silence.