Mi-e dor de tine ca de mine insami...

As vrea sa te vad. Vino la mine candva, cumva. Noaptea, in visele mele...
Nu stiu ce ti-as spune, dar am atatea sa-ti spun!
Vino sa vorbim, stai cat sa ne recunoastem, ramai un pic mai mult si vom vorbi.

Te chem de-atata timp... in gandul meu, in visele mele, in lumea mea.
Te chem de-atata timp...

Vis urat

Am visat. Un vis. Urat. Sau in fine, frumos, pentru ca eram cu bunica, dar urat, pentru ca mi-a murit in fata-mi. Sau in palma-mi. In fine.

Nu mai stiu ce m-a intrebat. Si i-am zis, luand-o la rost ca:
- Asa ma cunosti tu? ...cum crezi tu ca as putea face ceva ce nu vreau (si atunci m-am gandit ca "bine, in afara de stiueuce")? Chiar asa ma subestimezi?...
Si atunci a inceput sa sughita, sa isi lase capul intr-o parte. Mi-am dat seama ca nu era 'a buna. Am strigat si am trimis dupa mama sa vina. I-am pus palma dreapta pe obraz. Si am simtit tactil... ce se intampla. Si mama nu a mai apucat sa vina...

Si m-am trezit plangand in mijlocul noptii. Si eram singura in sufletul meu, desi nu si in pat. Am incercat sa adorm... mi-a luat ceva... ma durea sufletul. Vroiam doar sa adorm si sa uit.
Dimineata au inceput sa se insiruie multe de facut una dupa alta... Ce mi-a ramas in minte dupa a fost palma mea pe obrazul ei si tot ce am simtit prin ea si partea cu "bine, in afara de stiueuce"...
La lumina zilei, am zis ca nu e asa! Ca a fost doar un vis urat. Si cu siguranta, neadevarat.