la Moldova

Ca apa-i mai rece la Moldova si cozonacul mai pufos (intreaba-i pe francezi ce e aia cozonac de Moldova, ca i-am facut sa inteleaga). Iar cea mai buna leguma, tot porcul ramane! S-apai da, vino si contrazi-ma, de-ndraznesti!

Zapada e zapada si iarna, iarna (io tot zic de-un timp incoa' ca de vrei sa explici unui copil mic ce e aia iarna, du-l la Moldova). Acolo unde familia si traditiile sunt sfinte (am zis eu, oraseanca de 2 generatii). Unde totul se mananca cu ceapa, smantana si mamaliga. Si salata de vinete cu ceapa si zacusca cu ciuperci scrie pe sufletul meu. Si must stopat cu aspirina. Si vin "capsunica" (roz si acru-a dracu').
Unde povestile se spun cu lacrimi in ochi (ca ceva mai bun nu am reusit sa iau de la mama!). Iar colindul Otiliei Cazimir, ala cu "Tu nu stii, a fost odata", nu se canta pana la capat...
Si e asa bine cand oamenii pe care ii iubesti, se iubesc si ei intre ei! Si e asa bine sa fii iubita de oamenii iubiti de cei pe care ii iubesti! Si e asa bine cand e bine si nici nu credeam c-aveam sa mai apuc vreodata ziua asta atunci cand imi era rau si imi era frica sa spun ca "mai nefericita ca acum nu cred ca se poate" de frica ca s-ar putea, desi exact asa plangea sufletul in mine... si cand ma intrebam "cate poate suporta un om", ca sa stiu daca mai aveam mult pana la fundul sacului, desi eu simteam ca rupsesem fundul demult - dar de ce zic eu aiurea, ca astea nu-s decat niste vise rele de weekend dintr-o viata anterioara, stii tu, vise din alea care nu se-ndeplinesc nici in viata anterioara, d'apai in asta...

Si iata ca dupa 4 ani de Bucuresti, 1 an de Zurich si 4 ani de Paris... tot moldoveanca am ramas. Si pe an ce trece ma bucur tot mai tare de asta. Shi-i ghini!

Si-acum sa ma ierti. Te rog sa nu plangi si sa stii ca te iubesc.

Fav time

Am stat si m-am gandit... la perioada mea preferata din an.
Imi place mult de tot primavara, cand renasti, te energizezi, cand simti cum vara (a se citi vacanta) se apropie, cand incepi sa te gandesti la taramuri straine, care asteapta sa le descoperi, la oameni dragi pe care de abia astepti sa ii revezi. Primavara e asa... usoara ❀

Si am mai stat si m-am mai gandit si m-am mai razgandit...
Si am decis ca perioada din septembrie pana in decembrie e cu totul speciala. Nu e frumos afara, e frig, vant si ploua☂. Mi-e greu sa spun ca "imi place". Si totusi...!☺

E perioada in care muncesti cel mai mult. Cand vrei sa faci cel mai multe, cand trebuie sa termini cat mai multe, caci acusi-acusi se incheie anul si nu ai terminat ce vroiai sa faci. Cam ca vineri, asa... cand tragi-tare sa mai termini ceva pe saptamana asta, cand iti pare rau ca saptamana nu are decat 7 zile, saptamana de lucru nu are decat 5, iar ziua doar 24 de ore, dar cand te bucuri totusi ca vine weekend-ul. Asa si cu sa-i zicem "toamna" asta, desi e ceva mai mult decat doar un anotimp.

Incepe trepidant odata cu scoala, in septembrie. Caci cred ca ritmul meu intern o sa mearga toata viata dupa anul scolar. Si ca orice inceput... inceput de scoala, inceput de an, inceput de orice fel... ador! Apoi continua cu munca. Simpla, energizanta, trepidanta munca. Munca care te face sa cresti, la minte si la suflet. Si se termina molcom cu sarbatorile de iarna. Si cu zapada☃, daca e sa fie cu noroc. Cu caldura, cozonac, familie, prieteni, brad, pisica, cumparaturi/cadouri si miros de mancare♨ à la maman...

I simply ❤ it!

Craciunul se premediteaza

Daca e sa vorbesc cu cineva de spiritul Craciunului, ce inseamna Craciunul pentru ei, ce iubesc la momentul asta al anului... invariabil mi se construiesc niste imagini idilice cu brad, cu colinde, cu mancare specifica (cat mai multa, cat mai grasa, cat mai purcelush), dar persoana care povesteste despre taina Craciunului e intotdeauna in rolul celui care savureaza toate astea si nu a celui care organizeaza atmosfera sa fie asa.

Cu alte cuvinte, mai degraba am sa aud cuvinte de genul "Stau la gura sobei in timp ce bunica rastoarna mamaliga pentru raciturile de curcan.", si mai rar "M-am dus de dimineata in piata ca sa prind muschiulet din ala proaspat, iar toata dupa-amiza am framantat la cozonaci - care au iesit super anul asta, draga!"

Si uite se face ca... odata cu luna decembrie, lucrurile trebuie sa se faca de la sine, iar eu nu trebuie decat sa ma bucur de ele: zapada sa cada, mancarea sa se faca, bradul sa miroasa, colindele sa cante, moshul sa vina... Zi si tu, ce viata!... Si de ce sa vorbesc aiurea, in cazul meu, nu ma plang, exact asa se intampla, pentru ca de Craciun vin acasa... Dar oare pentru cat timp va mai fi asa?...

Dar nu iti zic ce trist a fost cand mi-am dat seama ca nu e suficient sa imi fac papucii ca mos Neculaie sa vina!... Ce scandalos!

Reteta Craciunului

Cum iti place Craciunul?
...
De baza, Craciunul e o sarbatoare de familie. Stai in casa, faci bradul, faci ultimele cumparaturi, pregatesti bunataturi, mananci, vorbesti, primesti colindatori... Un spirit critic ar zice "o adevarata plictiseala". Dar cei mai multi nu zic nimic si mananca pe saturate :-)

Te-ai gandit vreodata sa il faci altfel? In alta parte? Cu alti oameni? Sa mananci altceva?... Si? Cum a fost?

Eu l-am facut o singura data in alta familie, familie pe care-o iubeam ca pe a mea. Si a fost bine, dar perioada era proasta. Asa ca nu pot trage concluzii...
Dar pornind de la ideea de "a face altfel"... cum ar fi sa nu mai faci brad de Craciun? Spiritul critic ar putea sustine aceasta idee, caci globurile, beteala si instalatia de brad sunt tot timpul aceleasi... poate am putea face mai bine de data asta?
Iti plac colindele? Mos Craciun, O, ce veste minunata, Domn, domn, sa-naltam... In varianta Madrigal sau Hrusca?... Sau poate e mai bine Jingle bell rock?...
Mie nu imi place in mod deosebit mancarea romaneasca de sarbatori. Desi "cea mai buna pasare tot porcul ramane", dupa cum zicea tatal meu, in ultimul timp nu se mai infuleca asa mult la mine in casa. Si totusi... toba, salata boeuf, piftie, caltabos, salata de vinete, carnaciori, sarmale, fripturici la cuptor peste fripturici la tava peste fripturici la rotisor peste fripturici, fripturici, fripturici... Cu vin rosu de casa, visinata, afinata, palinca... Cu prajituri, fursecuri, tort si evident, foarte multa ciocolata... Si dupa toate astea se serveste cate o pastila de Dicarbocalm de persoana! :-)

Am enumerat doar cateva detalii care imi vin in minte pe moment. Dar ma intreb - toate aceste detalii sunt obligatorii? La care pot renunta sau ce pot schimba ca sa fie inca Craciun?
Ma intreb toate astea pentru ca imi fac griji pentru viitor (bineinteles :-))... pentru toate acele momente cand nu voi fi in aceasta "acasa", ci in alta sau pur si simplu in alta parte... si vreau reteta Craciunului ca sa il pot reproduce oriunde, oricum, cu oricine...

Un mic detaliu e colindul meu preferat - "Din an in an". Enjoy!

In varful pantei

I-au zis toti ca trebuie sa urce pana acolo sus, ca acolo sunt partiile mai faine, zapada mai buna, distractia mai mare... Toti i-au zis asa si toti au facut asa, doar nu era sa ramana singura de fraiera in vale, la cabana, asa ca...
Cand au ajuns sus, au intrat sa bea un vin fiert la caldurica. Cand au iesit, telescaunul nu mai functiona pentru ca vremea de "acolo sus" era prea urata ca sa se mai urce. Singura problema era ca ei se aflau deja "acolo sus" si nu aveau incotro decat sa coboare...
Cum telescaunul nu mai functiona, nu mai era nimeni care sa fi urcat si deci partiile erau pustii... Doar ei si albul... doar ea si panta...

Si i s-a facut frica. O frica din aia care te paralizeaza si tot ce iti doresti e sa fii in orice alt loc din lume in acel moment decat acolo unde esti. Cand iti doresti sa se termine, sa te trezesti, cand nu vrei, nu mai vrei, nuuu maaaii vreeeeeeeeiii...
Cand stii ca nu stii sa cobori pe skiuri, cand panta e mai mare decat te asteptai, vantul mai sfichiuitor, zapada mai inghetata, cerul mai aproape si capatul atat de departe... Cand iti dai seama in sfarsit ce vroiau sa zica cei care ziceau ca "pe munte esti intotdeauna doar tu si muntele"... Singura, atat de singura...

Si ti-e atat de clar, datele problemei sunt simple: esti tu si panta, iar ceea ce trebuie sa faci e de asemenea banal: sa cobori. Care e problema? Ce nu intelegi?!...
Dar se opri. Si incepu sa planga... Lacrimile o intepau din spatele ochilor si desi stia ca "nu serveste la nimic" (Doamne, ce ura expresia asta!), nu putea sa isi opreasca lacrimile. Si pe deasupra era si o situatie destul de penibila, caci ceilalti pareau in largul lor si nu vroia neaparat sa cada in rolul de "fetita care plange". Dar a plans. A plans...

Dupa ce a atins fundul sacului, dupa ce a plans de "mai jos nu se putea cobori", dupa ce a ajuns in punctul in care nu mai avea unde sa mearga decat in sus... A inceput sa coboare panta. Nici nu conteaza cum a coborat-o, bine, rau, usor, greu, incet, repede... ce conteaza?!... A coborat-o!


Senzatia de "a fi in varful pantei" e sportul meu extrem zilnic. Daca cobori de mai multe ori aceeasi panta, uneori incepe sa devina mai usor. Dar doar uneori. Cu timpul inveti sa iti inghiti lacrimile si uneori chiar sa glumesti... Dar nu e decat teatru, iar adevarul ramane mereu acelasi: esti in varful pantei si trebuie sa cobori. Ma intreb cum gasesc unii placere in a cobori pantele? Sau e doar un alt teatru?...

PS: In povestea originala, personajul principal nu sunt eu, iar skiurile erau snowboard. Dar panta e intotdeauna aceeasi.

Anul 2008

Bun? Prost?... :-)
Nu vreau sa treaca, nu vreau sa se sfarseasca, asta e sigur!!

Nu imi plac luminile de Craciun de pe fiecare stalp si din fiecare vitrina. Si da, vitrinele Printemps si Lafayette de pe Haussmann sunt mirifice (ei, si?!?). Nu imi place sa ma uit pe calendar si sa vad cum se scurge luna decembrie. Nu imi plac targurile de Craciun. Si da, alea pe care le-am vazut de la La Défense si de pe Champs Elysées sunt adorabile (ei, si?!?). Nu imi place ca e frig si mai ales nu imi place cand ninge (destul de rar, de altfel - dar azi a nins cu fulgi mari :-)). Nu imi place sa fac cumparaturi de Craciun si sa imi planific Revelionul. Nu imi place nimic care imi aminteste ca anul asta se termina...

As fi putut face atatea in ultimele 365 de zile, dar nu am facut... Iar acum e decembrie si e tarziu... atat de tarziu...
Faptul ca am schimbat orasul si tara in care locuiesc, ca mi-am inceput teza, ca mi-am facut prieteni noi, ca am avut vacante frumoase, ca sunt bine-sanatoasa, ca am fost la balet, la salsa, la germana, la inot, ca am predat cursuri si am fost la cursuri, ca am fost la teatru, la concerte, la muzee, ca am citit, am cantat si am desenat... paradoxal, dar toate astea nu inseamna nimic! Absolut nimic!!

A trecut cumva degeaba... fara rost, timp pierdut, aruncat la gunoi ca si cum as avea prea multi ani in viata mea! Si nu vreau sa se termine! Nu vreau...
Si imi e atat de frica de 2009!...

Decembrie acasa... II

De data asta vin cu niste poze autentice. Nu cu vise, nu cu dorinte, nu cu peisaje de poveste... ci povesti adevarate.
A nins. Si a nins asa taaaarrree... exact asa cum iti doresti sa ninga in visele tale cele mai dragi.
Pana acum nu era decat frig. Acum e frig, dar e alb peste tot... iar riscul de alunecare este Mare :) Dar ce conteaza!!

Si uite asa arata strada mea. Straduta mea vazuta de la geamul camerei mele, in dimineata unei sambete de decembrie.

Si uite asa se dezapezeste casa scarilor. De dimineata, de oamenii harnici si gospodari, ca sa nu alunece nimeni.

Ninge, ninge ne-ncetat
Chiar si nasul ne-a-nghetat
Insa noua nu ne pasa
Ca avem hainute groaseeeee...!!!

Ador! Pur si simplu ador!!

Decembrie acasa...

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
...
- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

(George Cosbuc - Iarna pe ulita)

Decembrie in Bucuresti

Ce poate fi mai formidabil decat sa trebuiasca sa te trezesti mult prea de dimineata fata de cum esti obisnuit si sa trebuiasca sa iesi afara... printr-un Bucuresti plin de ploaie, noroi, mizerie, aglomeratie?...
Aveam de mers 2 statii de la Lujerului pana la intrarea in Politehnica de pe Iuliu Maniu. Ehh, dupa ce ca vanzatoarea de bilete RATB "trebuia sa vine imediat", dupa ce ca nu puteai urca in autobuz decat daca inotai inainte vreo 2 metri prin balti, dupa ce ca nu venea nici un autobuz, mai si ploua... dupa cum deja am zis. Am luat-o pe jos. Cea mai buna decizie. Si cat am mers eu asa pe jos drum de 2 statii, nu a trecut nici un autobuz in sensul care trebuia. In schimb in sens opus... am vazut cevl putin 10 autobuze/troleie pe acea distanta. Ca sa nu mai zic ca erau si 3 de 336 unul dupa altul.

Ehh... sweet Bucharest :)
Cine recunoaste imaginea?... Autobuz bucurestean. Cool!!

Dar acelasi Bucuresti... imi ofera niste intalniri cu prieteni dragi mie. Prieteni care au fost acolo cand trebuia si care despre care cred ca mai pot fi acolo cand mai e nevoie.

Ochii mei vad prima zapada...

...in iarna asta, in orasul asta.
Si cum stateam eu cu ochii in calculator, am detectat miscare in spatele monitorului, pe fereastra. Am ridicat privirea si erau ei. Primii fulgi pe care ii vad in iarna asta. Fulgi mari si lenesi dansau in aer.
Am vrut sa ies din casa, sa fug la el sa il fur de la munca si sa fugim apoi impreuna sa ne ascundem in spatele unei cani mari de vin fiert in coltul cel mai indepartat al unui bar dubios.
Ehh, dar nu s-a intamplat chiar asa. Am iesit din casa, dar nu atunci, ci mai pe seara cand el pleca de la munca si cand de altfel nici nu mai ningea, dar macar era in continuare a' dracului de frig. Si ne-am ascuns intr-un bar, dar nu in unul dubios, ci in "barul nostru". Barul nostru de la hotelul Rössli. Si nu am luat vin fiert, ca nu am gasit (si ma si indoiesc ca o sa gasesc prea usor in orasul asta), ci 2 beri si un cocktail... ceva cu gin si lime.
Si am fost noi 2. Mai veseli si mai tristi. In prima zi cu ninsoare din iarna asta. In Zurich.