Lucrurile bune, vin daca le-astepti.

Obiceiuri proaste. fara scop.

Cand am de lucru, mult, nu ma apuc decat in ultima secunda. In schimb imi doresc cu ardoare sa fac cu totul altceva. Sa fiu altundeva. altcineva. Sa gandesc altceva. Sa inchid ochii si sa nu fie real ce mi se intampla. Fug departe, cumva, in imaginatia mea...
Imi doresc sa urc muntii si sa stau pe plaja. Sa citesc toate cartile din lume. Toate blogurile de moda. Sa privesc toate revistele colorate. Sa vorbesc cu oamenii dragi mie. Sa fiu stransa la piept. Sa cant la pian. Toate. Toate acele dorinte de duca, atat de intense si atat de nerabdatoare...

Noroc ca cumva, cumva, stiu sa ma concentrez bine atunci cand trebuie. In momentul in care ma arunc de la trambulina in apa de sub mine - conform alegoriilor din capul meu. Sau in momentul in care sunt pe scena, luminile pe mine, cortina se retrage si... si atunci stiu sa ma concentrez si sa fac ce trebuie. Doamne, multumesc! De mii de ori multumesc!

In schimb, cand termin de lucru, cand ies din apa, cand lumina se stinge... atunci raman suspendata intr-un gol. abisal. negru. fara scop. Atunci nu mai exista nici o dorinta de duca arzatoare, nici macar cat o flama, desi o caut in ciuda. Atunci nu mai exista decat golul din mine si de sub mine. Iar eu plutesc. in neclintire. fara directie. fara scop.

Si stiu ca toate astea nu sunt decat niste obiceiuri. proaste, foarte proaste. Niste pattern-uri de trairi pe care nu stiu de unde le-am cules. Si stiu ca pot fi schimbate, asa cum toate obiceiurile pot fi. Desi simt ca e ca si cum as vrea sa... cum sa explic eu... sa intorc natura din cursul ei, desi stiu ca se poate.
Schimbarea acestor tipuri de obiceiuri (ca si trezitul si lucratul de dimineata) sunt pe "to do list" de anul asta. pe "to do list" atemporal.

The passion. The work. Damn good. Me.

I think I am asking myself the same questions as always. As when I was a child. A teenager. A young adult in my mid 20s. I guess I am still there psychologically. A good thing, bad thing? No matter.The thoughts of a young girl finishing college resonate with me. As she puts is...

"It is starting to become dangerously clear to me that all of these incredible things happen to you when you do what you love. You can't just do what you love, you have to make sure that you're damn good at it. Make sure you so damn good at it and that you allow yourself to grow from it. And that takes a lot of work, dedication, and salt water."

I'm a headcase if I don't keep moving and my head hurts if I don't sit still.
It's an itch that I'll never stop scratching, it's a hole that I'll never quite fill.
[Electric President, Insomnia]