It’s more important to be liked than to be competent.

[Penelope Trunk]

The things we tell ourselves...

Just tell yourself a story of how you got to where you are, so it makes sense. A story that makes sense is all you need to get you to be able to live with yourself. To feel comfortable and, surprisingly even more, to be happy with yourself.

We are able to believe anything, just Anything! to keep us happy!... or at least going. Amazing!

Inspiration exists, but it has to find you working.

[Pablo Picasso]

Zambet de femeie

M-am indragostit in ultima vreme de zambetul de femeie matura.
Femeia care are vreo ~40 de ani, foarte bine si peste. Si cu siguranta nu mai putin de 30...

Femeia inteleapta, intelegatoare, care iubeste si stie sa iubeasca...


Care are acel zambet subtil, incarcat de ani, pe care ridurile din juru-i nu-l fac decat sa fie mai frumos, zambet care iti spune:
- Eu stiu
- Iubeste-ma
- Lasa-ma sa te iubesc
- si din nou... Eu stiu ♥

Despre iertare - descantec

"Ma iert, ma iert, ma iert...
Ii iert pe toti cei ce mi-au gresit.
Ajuta-ma Doamne sa iert
Si iarta-ma pentru tot. Amin."

Miracolele se nasc din simplitate si sinceritate.
Lumina si iubire tuturor!

Despre iertare

- Te-ai mai impacat vreodata cu el?
- Nu. Eu rabd multe oamenilor. Cand insa am scos un om de la suflet, l-am scos pan' la Ziua de Apoi.
- Tu nu poti ierta?
- Daca nu port dusmanie si daca nu ma bucur de raul cui mi-a facut rau, consider ca iert. Alta iertare cred ca de fapt nici nu exista. Dealtfel, mie iertarea ca sentiment de revenire totala, intr-o relatie sufleteasca, imi miroase a ipocrizie. "Ia sa-ti arat eu ce bun sunt si ce generos si cum te iert!". Iertarea nu schimba si nu sterge faptele. Si, fiindca era vorba de Alexandru si de mine, eu n-am ce sa-i iert. Unui om ii accepti firea, nu i-o ierti. Am acceptat zece ani un om greu de suportat si nu l-as mai accepta. Asta este o ecuatie corecta. [...] E o greseala ca o femeie sa se erijeze-n spital de recuperare sufleteasca pentru barbat. Pronosticul nu e totdeauna pozitiv, cum nici la cele de recuperare fizica rezultatele nu pot fi totdeauna de suta la suta.

[Arta conversatiei, Ileana Vulpescu, pag.312]

Lucruri simple

"Descopar ca, de fapt, coordonatele esentiale ale fericirii noastre raman aceleasi. Vrem lucruri simple:

dragoste, casatorie, familie, copii, liniste, fidelitate.

Pentru ca nimeni nu vrea sa fie singur. Rostul nostru este sa ne gasim perechea si sa putem trai impartind totul la doi si obtinand, printr-o operatiune aritmetico-metafizica paradoxala, o fericire inmultita cu zece."
[de la Alice]

Mult timp am crezut ca nu toti gandim asa. Ca sunt si oameni care renunta fara sa clipeasca la astfel de lucruri, axandu-se in schimb pe dezvoltarea personala, care le este suficienta: prieteni, calatorii, carti citite, cunoastere sub toate formele, implinire prin creatie (complementata de munca).

Am crezut ca exista si oameni construiti astfel pentru ca asta a fost unica explicatie pe care am putut-o gasi actiunilor multor prieteni, pe care mintea mea construita in termenii simpli de mai sus nu putea sa ii inteleaga.

Poate ca defapt m-am inselat. Poate ca suntem, intr-adevar, facuti toti la fel. Construiti fundamental in jurul acestor lucruri simple (si sfinte). Iar cei care mimeaza a avea alte fundamente in viata, nu o fac decat pentru ca nu si-au dat inca seama de cum sunt plamaditi, si ei ca tot omul: cu o mare nevoie de dragoste, casatorie, familie, copii, liniste, fidelitate.
Mai e bineinteles si categoria celor care spun si ei ca si noi ca vor dragoste, familie, liniste... dar nu ar fi in stare nici sa le ridice de jos, daca e sa le gaseasca in drum, pentru ca pur si simplu nu au notiunea.

Ce ti-e si cu lumea asta, intr-o vesnica cursa dupa fericire... oricum ai defini-o!

Cand eram mica

Cand eram mica inventam jocuri frumoase pentru copiii mai mici ca mine si daca se loveau si incepeau sa planga, rezolvam problema cumva, si nu ii lasam sa deranjeze parintii.
Cand eram mica propuneam sa ne jucam cate ceva si aveam mai tot timpul rolul cel mai dorit de toata lumea. Mama in "de-a mama si de-a tata", printesa in "de-a printul si printesa", zana in "zanele si vrajitoarele", Strumfita n-am fost, dar am fost Pietricica in "de-a strumfii",... Sau eu eram cea care imi alegeam rolul, gen Lucia in "de-a Ciresarii", sau echipa, atunci cand jocul era pe echipe.
Nu zic ca asta se intampla tot timpul, dar se intampla si imi placea tare atunci cand se intampla. Cand eram mica tare era mai usor, dar cand am mai crescut, au mai crescut si orgoliile celorlalti, asa ca a devenit mai dificil...

Cand eram mica eram cea care era iubita de toti. La gradinita, tiganasul Ionut avea 3 sotii, dar eu eram una din ele. Si tot cam pe-atunci am fost pentru prima data ceruta in casatorie de un alt Ionut, pe care nu l-am luat de barbat, ca era cam racit si mucios cand s-a gandit sa ma ceara. Desi dragul de el merita mai mult, caci m-a salvat de la un incendiu (nu, serios!).
In cartier, pe mine ma chemau baietii la joaca cel mai mult. In clasa 1a, trebuia sa fiu "aparata" de celelalte fete, ca sa nu ma pupe baietii. In restul scolii primare, eu eram cea care isi alegea prietenele cele mai bune si toate fetitele erau aspirante la acest rol (si le schimbam ceva mai rar ca pe sosete, dar tot o data pe an). Cat despre baietii din scoala primara si gimnaziu, ma iubeau cu totii. In parte pentru ca ma iubea capul rautatilor, si poate ca efectul de turma era puternic. Dar asta nu inseamna ca sentimentul nu era acolo, chiar si in sufletul celor care se aratau indiferenti - asta tot am aflat-o mai devreme sau mai tarziu.

Desi... greu de spus de ce. Eram oarecum rautacioasa cu baietii, gen una calda, alta rece, sigur nu le faceam viata usoara. Dar uite ca pana la urma aveam instincte bune, ca vad ca la varsta aceea gasisem metoda cea mai buna; pacat doar ca la un moment dat am uitat-o!... Dar cred ca pentru toti, si fete si baieti, eram interesanta. Reuseam cumva sa le starnesc si mai ales sa le mentin interesul viu. Aveam incredere in mine, eram activa, energica si imaginativa. Si trageam fetitele de codite si impingeam baietii, bineinteles :-)

_____
Ce s-a intamplat dupa liceu incolo cu fata noastra, cum a evoluat cu varsta, intr-un episod viitor...