Ce ma motiveaza. Ce ma face sa ma scol dimineata din pat. What keeps me going. My ikigai...
Oamenii. Imi dau seama din ce in ce mai des ca in mijlocul a tot sunt oamenii. Oamenii frumosi...
Am
eu de demult un "test", nu stiu daca am spus povestea asta vreodata
aici. Am o intrebare pe care ma amuz sa o pun cuiva din cand in cand.
Ai
2 functii: calitatea umana si calitatea muncii. Se pot defini in multe
feluri, in functie de cu cine vorbesc. Sa zicem un exemplu.
Calitatea
umana, la extremitatea pozitiva sunt acei oameni care te respecta, de
la care ai ce invata in permanenta, care te ajuta is te inspira sa
cresti. La extremitatea negativa sunt acei oameni invidiosi, care iti
sufla in ceafa si care te infunda cu fiecare ocazie pe care o au.
Calitatea
muncii, la extremitatea pozitiva, este acel proiect pe care il visezi,
care te motiveaza, care te tine in priza, in care ai ocazia sa inveti
ceva nou, iar munca ta serveste cui vrei tu (tie, firmei tale,
societatii, umanitatii - orice te motiveaza cel mai tare). La
extremitatea negativa este acel proiect de care nu poti sa scapi, in
care trebuie sa faci ceva pentru ca esti fortat de circumstante, in care
totul e monoton, in care nu inveti nimic nou.
Ideea e ca nu poti
avea totul in acelasi timp: si oamenii perfecti si munca perfecta. Si nu
le poti avea pe amandoua in proportii egale. Neaparat trebuie sa alegi
una din doua, in detrimentul celeilalte. Ce alegi?
Ei,
eu intotdeauna am zis ca aleg oamenii. Si si azi, inca o data imi dau
seama ca tot pe oameni ii aleg. Pacat doar ca meseria mea n-are legatura
decat cu calculatoarele...
Imi face placere sa descopar oameni noi, oameni frumosi, asa cum culegi scoici pe plaja... Si azi am mai descoperit un om frumos.
Mi-a
zis azi ca ea, copil crescut de o mama care numai asta a avut de facut
si a facut-o bine, se compara cu altii, copii crescuti de parinti care
munceau in acelasi timp, cu timp si energie mai putina de daruit
copiilor. Si nu numai ca ea este mult mai atasata de parinti decat
ceilalti, dar a zis ca ceilalti sunt mult mai putin recunoscatori in
general, in viata. Si asta se explica foarte usor, caci acei copii care
s-au descurcat mai mult singuri, au senzatia ca sunt acolo unde sunt
doar datorita lor insisi. Si fara indoiala ca au si dreptate.
Dar
stau si ma gandesc... unde duce drumul asta in viata, in care iti lipseste recunostinta din
propriul caracter? Daca nu esti capabil sa fii recunoscator, nu esti
capabil sa iubesti. Si ce suntem fara iubire?... Ce mai suntem fara iubire?...
