Daca ar trebui sa fiu cu cineva in competitie, ar fi cu mine insami. Si atat.
De unde vine aceasta permanenta nevoie de a nu pierde?... Nu am zis de a castiga! E doar de a nu pierde.
Si ma gasesc intr-o vesnica competitie in orice situatie oricat de banala, cu oricine oricat de linistit. Ma lupt cand nu am ce castiga. Ma lupt contra celor care nu mi se opun. Ma chinui singura. Degeaba.
Ma simt ca atunci cand eram mica si jucam ceva (piticot, table, sah, carti, remi). Si cand ma suparam daca pierdeam. Nu intelegeam ce insemna "placerea de a juca", nu intelegeam ce insemna "trebuie sa pierzi ca sa inveti sa joci". Iar daca jucam in mai multi si ieseam chiar pe ultimul loc, erau mari sanse sa plang.
Deci repet: Daca ar trebui sa fiu cu cineva in competitie, ar fi cu mine insami! Si atat!
Friday, October 30, 2009
Thursday, October 29, 2009
Tuesday, October 27, 2009
Dragostea ca mijloc
Mult timp din viata mea... sau poate ar trebui sa spun toata viata mea de pana acum (ok, right now I feel old)... am vazut dragostea ca un scop final.
Ideea era ca trebuie sa cauti pe cineva care sa te iubeasca si pe care sa il iubesti. Care sa iti fie alaturi, sa te sustina, sa te ocroteasca... si toate astea no matter what. Iar trofeul final al acestei cautari era acea liniste senina, acel sentiment de implinire, acea fericire... pe care nu am stiut niciodata sa o definesc prea bine, dar care am crezut intotdeauna ca exista si ca am sa o recunosc de indata ce o voi atinge :-) Dragostea a fost intotdeauna un scop. Un punct final.
Acum perspectiva mi s-a schimbat. And it changed for the better, I should say...
Dragostea nu mai e un punct final in sine, ci un mijloc de a realiza alte lucruri. Dar ca sa devina asta, trebuie intai sa iti ofere mai intai liniste. Liniste ca sa te poti concentra pe altele.
Dragostea e doar un catalizator al unei reactii. Un ingredient intr-o reteta. O caramida intr-un zid. Iar reactia/reteta/zidul sunt orice altceva. Poate fi de la o banala bere cu prietenii, o excursie, un concert, un proiect pentru munca, o seara in care nu iti mai vezi capul de treaba, pana la lucruri mai marete... o pasiune, o educatie data unui copil, o conduita personala de viata, o credinta... si pana la cuvantul care rezuma toate astea: viata.
...
Am trait nu demult (desi imi pare c-a fost "intr-o alta viata") o dragoste mistuitoare. Atat de mare incat nu mai era loc pentru nimic altceva. Si il iubeam cu atat mai mult cu cat el ma iubea mai putin.
Si tot ce imi doream de la el era acea liniste, acea implinire data de iubire. Si tot ce obtineam era exact opusul. Si mi-o doream si luptam cu atat mai tare cu cat el imi oferea din ce in ce mai mult zbucium.
Cu el nu am ajuns niciodata sa traiesc altceva. Pentru ca nu am ajuns niciodata nici macar la primul stadiu: acela de liniste.
Si e pacat, caci o dragoste mai mare decat aceea nu poate exista. Nu in viata asta. Si e pacat ca atata dragoste nu s-a materializat decat in suferinta. Atat de multa suferinta.
Ideea era ca trebuie sa cauti pe cineva care sa te iubeasca si pe care sa il iubesti. Care sa iti fie alaturi, sa te sustina, sa te ocroteasca... si toate astea no matter what. Iar trofeul final al acestei cautari era acea liniste senina, acel sentiment de implinire, acea fericire... pe care nu am stiut niciodata sa o definesc prea bine, dar care am crezut intotdeauna ca exista si ca am sa o recunosc de indata ce o voi atinge :-) Dragostea a fost intotdeauna un scop. Un punct final.
Acum perspectiva mi s-a schimbat. And it changed for the better, I should say...
Dragostea nu mai e un punct final in sine, ci un mijloc de a realiza alte lucruri. Dar ca sa devina asta, trebuie intai sa iti ofere mai intai liniste. Liniste ca sa te poti concentra pe altele.
Dragostea e doar un catalizator al unei reactii. Un ingredient intr-o reteta. O caramida intr-un zid. Iar reactia/reteta/zidul sunt orice altceva. Poate fi de la o banala bere cu prietenii, o excursie, un concert, un proiect pentru munca, o seara in care nu iti mai vezi capul de treaba, pana la lucruri mai marete... o pasiune, o educatie data unui copil, o conduita personala de viata, o credinta... si pana la cuvantul care rezuma toate astea: viata.
...
Am trait nu demult (desi imi pare c-a fost "intr-o alta viata") o dragoste mistuitoare. Atat de mare incat nu mai era loc pentru nimic altceva. Si il iubeam cu atat mai mult cu cat el ma iubea mai putin.
Si tot ce imi doream de la el era acea liniste, acea implinire data de iubire. Si tot ce obtineam era exact opusul. Si mi-o doream si luptam cu atat mai tare cu cat el imi oferea din ce in ce mai mult zbucium.
Cu el nu am ajuns niciodata sa traiesc altceva. Pentru ca nu am ajuns niciodata nici macar la primul stadiu: acela de liniste.
Si e pacat, caci o dragoste mai mare decat aceea nu poate exista. Nu in viata asta. Si e pacat ca atata dragoste nu s-a materializat decat in suferinta. Atat de multa suferinta.
Wednesday, October 14, 2009
High school romance
I found out that high school romance is possible. Now I have 2 such examples to give.I just wonder if during their long, long relation before getting married (5 to 10 years) they ever cheated on each other. Or if they ever betrayed each other in a way or another...
I wonder...
Run
Every morning in Africa, a gazelle wakes up.
It knows it must run faster than the fastest lion,
or it will be killed.
Every morning a lion wakes up.
It knows it must outrun the slowest gazelle,
or it will starve to death.
It doesn't matter whether you are a lion or a gazelle.
When the sun comes up, you better start running.
- African proverb
[...or the explanation of why you should never stop trying from "People do not fail, they only stop trying"]
It knows it must run faster than the fastest lion,
or it will be killed.
Every morning a lion wakes up.
It knows it must outrun the slowest gazelle,
or it will starve to death.
It doesn't matter whether you are a lion or a gazelle.
When the sun comes up, you better start running.
- African proverb
[...or the explanation of why you should never stop trying from "People do not fail, they only stop trying"]
Monday, October 12, 2009
Thursday, October 8, 2009
Born in India
I wish I were born in India.
Where people live by the old ways. And they are happy this way.
Where they have arranged marriages, based on their social status, intellectual and aspirations. Where divorce practically does not exist - the divorce rate is ~1%, compared to the US, where it's 50%.
I want to follow traditions. And be proud of them.
I want to paint my face and my arms, wear a sari and dance like they do. I want to have an engagement ceremony with blessings from my parents and all the loved ones. And then the long and tiring wedding with all the imposed gestures, signs, dances, speeches, moments. And I want to be proud of them.
I want to be proud of who I am and where I come from. And I want the others around me to understand and respect that.
Indians love to be Indians. And this, I long for...
Where people live by the old ways. And they are happy this way.
Where they have arranged marriages, based on their social status, intellectual and aspirations. Where divorce practically does not exist - the divorce rate is ~1%, compared to the US, where it's 50%.
I want to follow traditions. And be proud of them.
I want to paint my face and my arms, wear a sari and dance like they do. I want to have an engagement ceremony with blessings from my parents and all the loved ones. And then the long and tiring wedding with all the imposed gestures, signs, dances, speeches, moments. And I want to be proud of them.
I want to be proud of who I am and where I come from. And I want the others around me to understand and respect that.
Indians love to be Indians. And this, I long for...
Thursday, October 1, 2009
Inainte de concert
Am incercat sa ma linistesc amintindu-mi de cum era inainte de auditiile de pian si de profa mea :-)
Ma tinea linistita pe scaun langa ea tot timpul inainte si asa eram obligata sa ma concentrez la ce se canta in momentul ala. Sau cu alte cuvinte, sa nu ma gandesc la mine si la piesa mea.
Iar apoi cand venea randul meu, punea mana pe mine si ma strangea usurel, zambindu-mi incurajator si ferm. Nu imi amintesc sa imi fi zis ceva... Nu erau cuvinte ca bafta, noroc, iti tin pumnii sau alte variante mai lungi. Cred ca nu imi zicea nimic. Dar zambetul ei spunea un "Hai!" hotarat. Si atat.
Deveneam serioasa, imi relaxam umerii si mainile, imi reglam respiratia, pentru cateva secunde incepeam sa imi cant in cap piesa, mai respiram o data adanc si incepeam. Si de acolo totul incepea sa curga, ca ceva ce nu ar fi putut niciodata fi altfel decat asa cum cantam, natural, ca intr-o curgere de apa.
Si tot ce trebuia sa fac era sa o las sa curga. Mintea trebuia sa imi fie goala de orice gand. As zice poate goala de orice alt gand, dar nu e chiar exact. Pentru ca muzica nu era un gand in sine. Era o eliberare de orice altceva, o relaxare, o golire a mintii si o plutire.
Daca piesa nu era suficient de bine asezata, atunci da, plutirea putea fi brusc intrerupta cu o nota falsa. Si de multe ori nu mai stiam unde ramasesem si cum sa continui pentru ca pana atunci nu facusem decat sa plutesc. In muzica...
Cred ca de asta muzica poate fi o terapie. Pentru ca daca stii sa te lasi, te poate rupe de orice altceva... Si cu totii vrem sa ne rupem uneori de orice altceva...
[Fantasy in D minor, K 397, by Mozart]
Fetita asta are 10 ani. Eu aveam 8. Si sper ca si la mine suna atat de bine... :-)
Ma tinea linistita pe scaun langa ea tot timpul inainte si asa eram obligata sa ma concentrez la ce se canta in momentul ala. Sau cu alte cuvinte, sa nu ma gandesc la mine si la piesa mea.
Iar apoi cand venea randul meu, punea mana pe mine si ma strangea usurel, zambindu-mi incurajator si ferm. Nu imi amintesc sa imi fi zis ceva... Nu erau cuvinte ca bafta, noroc, iti tin pumnii sau alte variante mai lungi. Cred ca nu imi zicea nimic. Dar zambetul ei spunea un "Hai!" hotarat. Si atat.
Deveneam serioasa, imi relaxam umerii si mainile, imi reglam respiratia, pentru cateva secunde incepeam sa imi cant in cap piesa, mai respiram o data adanc si incepeam. Si de acolo totul incepea sa curga, ca ceva ce nu ar fi putut niciodata fi altfel decat asa cum cantam, natural, ca intr-o curgere de apa.
Si tot ce trebuia sa fac era sa o las sa curga. Mintea trebuia sa imi fie goala de orice gand. As zice poate goala de orice alt gand, dar nu e chiar exact. Pentru ca muzica nu era un gand in sine. Era o eliberare de orice altceva, o relaxare, o golire a mintii si o plutire.
Daca piesa nu era suficient de bine asezata, atunci da, plutirea putea fi brusc intrerupta cu o nota falsa. Si de multe ori nu mai stiam unde ramasesem si cum sa continui pentru ca pana atunci nu facusem decat sa plutesc. In muzica...
Cred ca de asta muzica poate fi o terapie. Pentru ca daca stii sa te lasi, te poate rupe de orice altceva... Si cu totii vrem sa ne rupem uneori de orice altceva...
[Fantasy in D minor, K 397, by Mozart]
Fetita asta are 10 ani. Eu aveam 8. Si sper ca si la mine suna atat de bine... :-)
Improvizatie
Sa improvizezi. Iti trebuie curaj pentru a te lansa.
Am facut-o azi. Si am acceptat sa o fac doar ca sa ma testez.
A iesit bine. Am trecut testul. Si asta cred ca e grav...
Sper sa imi dea curaj sa o fac atunci cand trebuie. Dar sa nu uit sa ma pregatesc intotdeauna inainte, daca pot.
...
Inainte sa vorbesc am incercat sa ma linistesc amintindu-mi de cum era inainte de auditiile de pian si de profa mea... Si a fost asa bine :-)
Am facut-o azi. Si am acceptat sa o fac doar ca sa ma testez.
A iesit bine. Am trecut testul. Si asta cred ca e grav...
Sper sa imi dea curaj sa o fac atunci cand trebuie. Dar sa nu uit sa ma pregatesc intotdeauna inainte, daca pot.
...
Inainte sa vorbesc am incercat sa ma linistesc amintindu-mi de cum era inainte de auditiile de pian si de profa mea... Si a fost asa bine :-)
Subscribe to:
Posts (Atom)