Alegerile sunt simple

Bunul simt e cel care te ajuta sa alegi capsunile in piata. Si tot el e cel care te ajuta sa iti iei deciziile in viata.

E greu sa cumperi un kg de capsuni? Cam la fel de greu e sa iei orice alta decizie... Lucrurile sunt simple si nu are rost sa ne speriem in fata lor.

Si o decizie odata luata, ea reprezinta cea mai buna decizie pe care ai fi putut-o lua in acel moment.

...
Acum stai si savureaza-ti capsunile. Iar daca ai chef si de cirese, du-te si cumpara!

Recuerda Barcelona...

[Me llaman Calle, Manu Chao]

Calatorie in jurul lumii

Vreau sa vad lumea.
Vreau sa imi iau o vacanta de muuulte luni de zile... 6 luni, 1 an, 2 ani... si sa ma plimb prin lumea asta toata.
Perspectiva ma infricoseaza putin. Rectific: tare! Pentru ca intotdeauna imi este frica de ceva ce nu pot cuprinde cu mintea. Dar as vrea sa intalnesc pe cineva in care sa citesc potentialul de a se lansa intr-o astfel de calatorie, capacitatea si curajul de a face fata la orice ar putea veni.
Visez cu ochii deschisi :-)

Singuratatea salbaticeste

Singuratatea salbaticeste. Si poate sa salbaticeasca grav. Sper ca nu si iremediabil...

Cand esti singur, ajungi sa ai tabieturi, obiceiuri, chichitze. Sa mananci in fata unui film, sa te uiti numai la un anumit tip de film, sa manaci doar 3 felii de paine, niciodata 4, sa pui 3 felii de branza pe paine, nu 2, sa mananci fulgii cu lingurita, nu cu lingura, sa nu raspunzi la telefon cat mananci, sa nu suporti sa fii deranjat.
Iar daca el ar intra in momentul ala in camera nu i-ai sari de gat sa il saruti si sa te bucuri ca a venit la tine, ci te-ai enerva ca nu a putut sa vina mai incolo, dupa ce ti-ai terminat tu filmul.

Singuratatea salbaticeste, urateste, te transforma intr-o persoana infricosatoare, langa care nu isi doreste nimeni sa stea. Ajungi sa te rastesti la oameni, ei ajung sa isi ceara scuze pentru ca te-au deranjat in neclintirea ta, iar tu ajungi sa crezi ca pozitia ta in grandioasa ta suparare este in vreun fel justificata...

Uneori poate face bine. Atunci cand esti prea bagat intr-un anume context, uneori iti pot face bine "cateva clipe" de singuratate ca sa iei perspectiva, ca sa te rupi de pozitia de dinainte, ca sa poti vedea "the bigger picture". Dar numai pentru cateva clipe...
Iar singuratatea cronica nu ajuta in nici un fel. Degeaba crezi ca pustnicia purifica corpul, clarifica gandurile, reseteaza sentimentele sau te ajuta sa te concentrezi mai bine pe ceea ce crezi tu ca e important. Daca ai ramas o clipa singura, 2 clipe, 3... 3 zile... 3 luni... nu astepta sa se faca 3 ani, caci pana atunci nu va mai fi ramas nimic din umanitatea ta!...

Daca perioada ta de singuratatea de pana acum nu a avut rezultatele dorite, nu o prelungi. Iesi din ea si rade, copile, la soare, doar, doar s-a indrepta vremea!...

Echilibru

Am dreptul sa visez la un moment de echilibru... suspendata in timp...

...si tu vrei sa fiu cuminte?!

[Primavara, Tudor Gheorghe]

O presimt. O sa ma cuprinda. Iremediabil. Cat de curand. O sa vina, vina, vina, calcand totul in picioare...

In varful pantei

I-au zis toti ca trebuie sa urce pana acolo sus, ca acolo sunt partiile mai faine, zapada mai buna, distractia mai mare... Toti i-au zis asa si toti au facut asa, doar nu era sa ramana singura de fraiera in vale, la cabana, asa ca...
Cand au ajuns sus, au intrat sa bea un vin fiert la caldurica. Cand au iesit, telescaunul nu mai functiona pentru ca vremea de "acolo sus" era prea urata ca sa se mai urce. Singura problema era ca ei se aflau deja "acolo sus" si nu aveau incotro decat sa coboare...
Cum telescaunul nu mai functiona, nu mai era nimeni care sa fi urcat si deci partiile erau pustii... Doar ei si albul... doar ea si panta...

Si i s-a facut frica. O frica din aia care te paralizeaza si tot ce iti doresti e sa fii in orice alt loc din lume in acel moment decat acolo unde esti. Cand iti doresti sa se termine, sa te trezesti, cand nu vrei, nu mai vrei, nuuu maaaii vreeeeeeeeiii...
Cand stii ca nu stii sa cobori pe skiuri, cand panta e mai mare decat te asteptai, vantul mai sfichiuitor, zapada mai inghetata, cerul mai aproape si capatul atat de departe... Cand iti dai seama in sfarsit ce vroiau sa zica cei care ziceau ca "pe munte esti intotdeauna doar tu si muntele"... Singura, atat de singura...

Si ti-e atat de clar, datele problemei sunt simple: esti tu si panta, iar ceea ce trebuie sa faci e de asemenea banal: sa cobori. Care e problema? Ce nu intelegi?!...
Dar se opri. Si incepu sa planga... Lacrimile o intepau din spatele ochilor si desi stia ca "nu serveste la nimic" (Doamne, ce ura expresia asta!), nu putea sa isi opreasca lacrimile. Si pe deasupra era si o situatie destul de penibila, caci ceilalti pareau in largul lor si nu vroia neaparat sa cada in rolul de "fetita care plange". Dar a plans. A plans...

Dupa ce a atins fundul sacului, dupa ce a plans de "mai jos nu se putea cobori", dupa ce a ajuns in punctul in care nu mai avea unde sa mearga decat in sus... A inceput sa coboare panta. Nici nu conteaza cum a coborat-o, bine, rau, usor, greu, incet, repede... ce conteaza?!... A coborat-o!


Senzatia de "a fi in varful pantei" e sportul meu extrem zilnic. Daca cobori de mai multe ori aceeasi panta, uneori incepe sa devina mai usor. Dar doar uneori. Cu timpul inveti sa iti inghiti lacrimile si uneori chiar sa glumesti... Dar nu e decat teatru, iar adevarul ramane mereu acelasi: esti in varful pantei si trebuie sa cobori. Ma intreb cum gasesc unii placere in a cobori pantele? Sau e doar un alt teatru?...

PS: In povestea originala, personajul principal nu sunt eu, iar skiurile erau snowboard. Dar panta e intotdeauna aceeasi.