This sense of belonging

Cata nevoie am uneori de sentimentul asta... de apartenenta...
Si dupa cum ziceam deja, atata timp cat te am pe tine, nu pot sa zic ca sunt a nimanui... Si asta e bine asa.

Sunt si voi fi mereu fata mamei mele. Si a bunicii mele.
Prin toate vorbele spuse si care mi-au ramas in minte. Prin brosa bunicii care imi place asa mult. Prin pantalonii mamei in care ma bucur ca incap. Prin lucrurile pe care stiu sa le fac, care le-am invatat de la ele, sau datorita lor. Prin nenorocita aia de cutie de Axion solid si cele 10 carlige de rufe trimise de acasa pana aici, pachet prin Atlassib, atunci cand nici nu stiam inca sa vorbesc, care mi-au insorit cel putin o saptamana - cine-ar fi crezut ca Axion si carlige de rufe mai bune ca acasa nu exista pe lume? :-)... Printr-un martisor trimis in martie. Printr-un "La multi ani" de 1 iunie.

Sunt moldoveanca.
Prin fiecare cantec pe care il aud si care ma unge pe suflet. Prin dorurile pe care le am... de mucenici, de mamaliga cu branza si smantana. Branza dulce adica. Prin dorul meu de vorba aia, pe care nu o am... Prin dorul meu de Bacau, Suceava, Botosani, Iasi, Vatra Dornei, Nigotesti, Probota, poate si de Tudor Vladimirescu, Vadu Moldovei, Dolhasca, Ciumulesti, Bistrita, Ceahlau, Bicaz si iarba verde... si toate celelalte locuri care fac parte din mine.

Sunt a mea.
Prin inelul de pe mana. Prin parul ondulat si gropitele din obraji...

Si mai sunt inca. Mai sunt in multe feluri... Asta nu e decat un top-k.

Frica. Iubire. Pentru totdeauna.

Nu stiu s-o definesc. Desi tot ce imi doresc e s-o pot defini. Sa gasesc cuvantul potrivit ca sa il fac pe celalalt sa inteleaga.
Simt diferit. Am inceput sa simt diferit de cativa ani incoace. Nu stiu cati, vreo 3-4 poate. Asociez acest nou sentiment cu o maturitate care a inceput sa se aseze deasupra fiintei mele. Sau cel putin asta cred ca e: maturitate. Dar... cine stie?! De cate ori m-am schimbat si am sa ma mai schimb in viata asta?!...

Frica.
Mi-e frica ca frica mi-e un sentiment definitoriu. Ma urmareste mai peste tot, cred ca ma urmareste dintotdeauna. As vrea la un moment dat sa nu mai fie asa. Definesc ca scop al vietii mele: sa nu imi mai fie frica! Desi "a nu-ti mai fi frica" este un fel de a nu mai tremura cand ti-e frig. Desi daca nu tremuri, nu inseamna ca nu ti-e frig. Un fel de lupta continua. Sa invingi e echivalent cu sa nu renunti, nu exista un altfel de victorie. Asa cum tot imi zic de ceva timp: People do not fail, they only stop trying.

Iubire.
Iubesc. Iubesc mult. Si am o nevoie imensa sa iubesc. Sa fac bine. Sa ajut. Dar ce sa zic... mi-e si frica. (Da, iar frica asta!) Frica sa nu mi-o iau (iara!), frica sa nu fac pe celalalt sa sufere, sa jignesc, sa fiu inteleasa gresit. - Papucii masii, ca vad ca iara la frica m-am intors! Dar iubirea o sa triumfe! Pentru ca asa vreau eu! Am zis.

Pentru totdeauna.
Si vreau sa vad oameni traind, evoluand si murind langa mine. Nu vreau sa fiu o stanca pe malul marii, mereu erodata si spalata de alte ape sau de alte si alte vanturi. Nu vreau parinti, prieteni, iubiti, copii care vin si pleaca. Care apar in viata mea, isi pun amprenta personala asupra sufletului meu, uneori aduc bucurie, de cele mai multe ori insa lasa in urma lor ape otravite si campii parjolite si apoi dispar in negura timpului. Vreau oameni "pentru totdeauna". Oameni care sa imi moara in brate. Sau invers.

"Nimeni nu e nici atat de bun, nici atat de rau pe cat pare".
Am citit asta pe undeva, prin vreo carte cred. Si multe de se petrec in capul meu se reduc in final la asta. Dupa cum ziceam mai sus... iubesc. Cu ceva teama, dar si cu ceva incredere... iubesc oamenii!

Nesăbuinţă

Neglijent în intimitate, cu ticuri de proastă creştere, în lume manierat, controlându-se, după caz. Bâlbâit în discurs, te prinde, te captează cu idei, cu metafore îndrăzneţe, cu lozinci deraiate de la tipic. Amorul nostru – abrupt, nesărat, sumar, ca un viol, ca o nesăbuinţă. La orizont, în devenire, omul-spectacol, cu două, trei feţe. Băiatul-buldozer pe scene şcolare, la tribună, improvizând uimitor, cu o foaie albă, goală, în mâna cu care gesticulează maiakovskian.

[Creştetul gheţarului, Jurnal 1969-1971, Constanţa Buzea]

Motive (monotone) de divort

Nu inteleg de ce toate povestile esecurilor in dragoste seamana atat de tare intre ele. Toate inselatoriile, minciunile, tradarile, greselile, suferintele... sunt la fel. Scenariul e mereu acelasi: x tradeaza, y sufera. Din ~aceleasi z motive , z \in {z_1,..z_n}, where n<=10. Sau cu alte cuvinte, lista de motive posibile e mica, maxim vreo 5-10 scenarii.

De ce oamenii repeta mereu si mereu aceleasi greseli? De ce nu reusesc sa invete lista celor 5-10 greseli frecvente ca pe cele 10 porunci, ca sa stie ce sa nu faca? De ce nu reusim astfel sa profitam de pe urma faptului ca nu sunt decat atat de putine tipuri...?

In schimb, singura urmare pe care o vad e ca povestile ratate de dragoste devin plictisitoare pentru auditoriu. Monotone. Si e si normal, la dracu! Ca tot timpul n-auzim decat ca ma mintea, ma insela, nu ma respecta, se droga, bea, era violent. Uneori asociate cu expresii mai "blande", care luate singure nu constituie niciodata motiv de dat divort, dar care intotdeuna atarna greu la cantar, gen nu ma ajuta la nimic, nu ii pasa de mine, era egoist. Bla, bla, blaaaa...
Dupa ce ai trecut printr-o astfel de tragedie, daca la inceput pastrezi tacerea asupra detaliilor picante ale mucegaiului trait dintr-o prea mare rusine care te acopera si te doboara, ulterior pastrezi tacerea ca sa nu iti plictisesti auditoriul. Sau ca sa nu te plictisesti tu insati, ascultandu-te.

"Sunt femeia-poligraf ridicola si absurda." - asta apropos de minciuna, de unde porneste totul...

[20110926] Later edit: Tolstoi incepe Anna Karenina zicand...
"Happy families are all alike; every unhappy family is unhappy in its own way."
Si e adevarat ca motivele sunt cam intotdeauna aceleasi, asa cum ziceam mai sus. Dar trairile pe care le genereaza, suferinta, lacrimile, vibratia... sunt toate unice in felul lor. Si cu atat mai dureroase.

I love you cos youre special

[I love you cos youre special (watercolor and pencil), Esra Roise]

Stii sa fii fresh si s-o faci repede. Ai carnea tare si sufletul ingaduitor. Si indraznesti!

Nu-s pe pamant a nimanui, atata timp cat te am pe tine.

Certitudinea ca nu-s pe pamant a nimanui, atata timp cat te am pe tine ma tine viteaza si ma umple de bucurie.
Te iubesc!

Ma duc incolo d-acilea

- Toata ziua stai in drum si beai tutun si la Sfanta Biserica nu vrei sa mai vii, Ilie. In fundul iadului o sa-ti ajunga sufletul, sa fi auzit tu ce Cazanie s-a citit azi la Biserica. Nu cel ce se grijeste de viata asta care-i trecatoare o sa vie in imparatia lui Dumnezeu, ridica-voi ochii spre ceruri si voi preaslavi Marirea Ta.
- Si da-ne noua Doamne cat mai multe leturghii si colive, si ada cat mai multe proaste la biserica, Slava Tatalui, si Fiului si Sfantului Duh.
- Ce se mai bucura Satana cand te-aude vorbind, uite-asa bate-n pumni de bucurie.
- Da-te fa d-acilea.
- Negru trebuie sa-ti mai fie sufletul ala de pacate si de tutun! (Catrina, dupa ce sotul ei, Ilie, ii pune piedica in gluma pe podisca din fata casei lor).

[Morometii, Marin Preda]

Dor de nu-stiu-ce

"M-am nascut intr-un sat de munte din judetul Vrancea, se cheama Poienita - Dumitresti, ca unul dintre cei sapte copii ani unei familii sarace. Mama mea, Maria, punea gaz in lampa doar simbata si duminica, in restul saptaminii culegeam surcele ca sa tin focul treaz in soba si sa pot face socoteli cu condeiul pe tablita din piatra moale.
Intr-o dimineata, Maria Gheba arunca intr-o traista patru oua fierte linga un pumn de mamaliga si, cu Grigore de mina, o lua peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, sa-si dea feciorul la liceul din Rimnicu-Sarat. Ajunsera inainte de caderea soarelui, plini de praf si flaminzi.
Femeia incepu sa plinga fara sa poata spune de ce. Ii agata copilului traista pe umar, facu o cruce mare cu dreapta si-l impinse pe poarta scolii."
__
A dracului treaba! De ce am impresia ca numai destinele care incep ca in povestea asta au sanse sa ajunga undeva?! Si ca altfel, e degeaba?
Cred ca in ultima vreme m-am cam imbolnavit de un dor de nu-stiu-ce...