Belle

Daca nu as fi scris aici de cateva ori ca mi s-a zis ca sunt frumoasa, as fi zis ca nu mi se zice niciodata... pentru ca astfel de momente le uit... ca multe altele.

Dar uite ca mi s-a zis. Din nou si din nou.
Si e cu atat mai funny cu cat am cunoscut multe persoane noi deodata sau intr-un timp foarte scurt si de parca s-ar fi vorbit cu totii de dinainte, toata lumea a fost de aceeasi parere si mi-au si zis-o: t'es tellement belle! :-)

Daca mi se mai intampla, risc sa incep sa cred ca au dreptate :))

PS: prin floarea asta mi s-a transmis ceea ce a trebuit sa mi se transmita de la mama, de la bunica, de la sora bunicii, de la strabunica, de la Nigotesti, originea tuturor lucrurilor...
PPS: trebuie sa aflu si cum se cheama floarea asta, ca nu am stiut niciodata. sau poate ca nu e necesar, ca nu trebuie neaparat sa stii sa vorbesti despre lucrurile cu adevarat importante ca ele sa fie importante. important e ceea ce oricum este. iar despre ceea ce vreau sa vorbesc eu acum, este. chiar daca nu vorbesc :-) I'm grateful!

Motive pentru care merita sa fii om

... adica om viu in carne si oase, traind in acest corp, in acest timp, pe acest pamant.
Pai daca vii de pe alta planeta si habar nu ai despre ce vorbesc, atunci incearca urmatoarele si vei intelege:

1. sa ai un orgasm. sau doua, consecutive. sau... :-)
2. incearca un drog usor. si eventual apoi intoarce-te la punctul 1.
3. ajuta pe cineva. schimba viata cuiva in bine. si fa-o sacrificandu-te. sacrificand mult.
4. epuizeaza-te fizic. apoi bea apa.

Fate

Do I believe in fate? Destiny? Meant to be?
Well... I do and I don't. Or better said... I don't and then I do.

...
Primul gand ma duce la o intamplare de cand aveam cam 7-8 ani. Aveam o prietena adventista, "prietena mea cea mai buna" de la acel moment, si crede-ma, aceasta notiune era incarcata de conotatii puternice. Da, de cand ma stiu am fost 1000% trup si suflet in relatii. In orice fel de relatii. Si cu atat mai mult in relatiile de prietenie sau in cele amoroase. Dar asta e o alta poveste, potrivita unui alt moment. Revin... Si imi era draga prietena asta si ne petreceam tot timpul impreuna, vorbeam la telefon toata ziua, ne destainuiam tot si aveam secrete si jocuri numai de noi stiute. Ce mai, it was me and her against the world! :-) Si pentru ca, fiind adventista si cu atat mai mult, fiica de pastor, era mult mai in tema cu povestile si conceptele din biblie. Din biblia adventista adica, caci bunica mea intotdeauna a sustinut ca ei au "o alta biblie". But anyway, prin ea mi se dezvaluia un intreg nou univers, perceput la momentul respectiv ca niste povesti. Povesti frumoase, imi placeau...
Ca o paranteza, imi amintesc ca prietena mea adventista (care nu manca carne de porc) mi-a aratat in biblie cum ca scrie sa nu mancam porc. Da, imi amintesc ca am vazut cu ochii mei asta intr-o biblie crestina. Ceea ce nu mi s-a mai intamplat niciodata dupa, caci nu am mai gasit niciodata pasajul. O fi avut dreptate bunica cand zicea ca e "o alta biblie"...
Ehh... si uite asa se intampla intr-o zi, dupa o lunga perioada de ascultat pilde din biblie povestite in maniera adventista, ca ajung acasa la mama cu o lucrare la mate la care luasem o nota mica. Suficient de mica, cat sa merit o cearta pe tema asta. Dupa ce ma ia mama la bani marunti si ma tot intreaba "da' acolo cum de nu ai stiut sa faci?", intr-un final, incerc sa ma apar timid zicandu-i ca... daca asa a vrut Dumnezeu... Nici mama si nici bunica nu au putut sa se contrazica cu mine sau sa imi demonstreze ca Dumnezeu de fapt vroia sa iau o nota mai mare, dar ca numai din cauza mea am dat-o in bara, dar au putut amandoua sa se enerveze cumplit si intr-un final mi-am luat-o. Si nu, nu mi-au interzis sa mai fiu prietena cu micuta adventista, caci familia mea nu s-a bagat niciodata intr-o maniera atat de absurda si brutala in viata mea, dar m-au tinut sub observatie.
Anyway, asta doar ca sa povestesc prima mea intalnire cu notiunea de soarta.

Iar de-a lungul timpului am fost educata si am trait in spiritul expresiilor de genul daca vrei, poti sau just do it de la o reclama Nike sau tot ce trebuie e sa vrei. Si uite asa afirm sus si tare ca nu cred in soarta. Caci soarta ti-o faci singur.

Au paradis: menu du jour

S-a gandit cineva cum arata Paradisul? Da, o gramada...
Dar s-a gandit cineva ce gust ar avea Paradisul? Hmm... eu as alege ardei copti cu smantana, each day, every day!

Cam asa am facut vara asta, timp de 2 saptamani... acasa...

Parvenitism

Mult timp nu am stiut ce e aia. Pana cand am citit in aceeasi vara, pe nerasuflate 3 carti pe aceeasi tema: Rosu si Negru, de Stendhal, Bel Ami, de Maupassant si Ciocoii vechi si noi, de Nicolae Filimon. Si atunci am inteles. Teoretic.

Recent am auzit o poveste a unei tipe pe care o chema cu 2 de "de" in numele de familie, de origine franceza (dupa tata) si vietnameza (dupa mama), care vroia sa se casatoareasca cu un francez, dar care saracul nu avea nici un "de" la nume (deci fara sange nobil). Si culmea, mama vietnameza (!!) nu era de acord cu aceasta casatorie. Pe ce motiv? Ca baiatul nu era de vita nobila (ca ea!)! In fine, whatever.

Iar de curand mi-am luat si examenul practic. Caci am fost capabila sa identific singura si pe loc o dovada spontana de parvenitism. Trist moment! Trist, caci nu ma asteptam la asta de la x. Stiam bine ca scopul suprem ii este sa se integreze 200% in societatea franceza, caci, asa cum motiva, atata timp cat traiesti in Franta, nu poate fi decat practic si nu poate sa iti faca decat bine aceasta atitudine. Sa vorbeasca perfect franceza, sa nu mai aiba deloc accent, sa fie la zi cu cultura de masa franceza (presa, emisiuni radio si tv), sa aiba o opinie avizata asupra politicii franceze. In fine, hai sa zic "de ce nu?"...
Dar de ce sa capeti astfel de obiceiuri frantuzesti si sa nu mai ai incredere in prietenii tai romani? De ce sa fii automat de acord cu tot ce zice francezul? De ce brusc, pe toate gentile tale sa scrie L... (firma definita ca fiind cea mai accesibila dintre firmele scumpe)? De ce sa ai pe maini numai diamante? Si din nou, hai, nu zic nu, bune si astea, dar de ce numai astea? Pana la urma... in fine, dupa cum ziceam, whatever.

Poate mi se pare, poate ca exagerez, poate ca sufar degeaba. Sau poate ca pur si simplu nu e treaba mea! Dar uite asa, sufar si imi pare rau si mi-e ciuda! Caci mi se pare ca Franta mi-a furat un prieten. Ca si cum as fi avut de unde...

Concluzie: Am sa fiu o prietena model si am sa fiu fericita pentru prietenii mei care isi gasesc fericirea. Fie ea si in diamante sau in Louis Vuitton. Caci e mai important ca au gasit-o decat unde au gasit-o, nu?...
Totusi povestea asta ma intristeaza. Si ma enerveaza ca am pierdut 2 zile de tristete pe asa ceva... Sper sa ma imunizez cu timpul...