Liniste

Ma intreb ce te face mai pregatit sa inghiti viata?...
Copiii care au vazut monstrii in propria familie, oare sunt mai pregatiti? Caci e sigur ca cei care au fost inconjurati de dragoste cred ca in lumea asta nu exista decat frumos, pentru asta pun eu marturie! Bine, asta pana cand intra cu capul intr-un zid care nu se inmoaie nici cu iubire, nici cu frumos.

Cica... “Incetezi de-a mai fi tinar cind intelegi ca, pentru a-ti impartasi o durere, trebuie sa cauti timpul potrivit”. (Cesare Pavese – Meseria de a trai)

Bunica obisnuia sa imi zica "spune, mama, ca daca nu ne spui noua, cui sa spui?"... De cand ma stiu nu am fost niciodata de acord cu asta, caci eu aveam de spus exact acele lucruri pe care nu le povestesti nici bunicii, nici mamei... ci doar prietenelor rebele, baietilor cuminti sau prietenului ganja. Dar vine o vreme cand nu mai trantesti usi, nu mai tipi, nu mai plangi, nu te mai plangi la prieteni, nu te mai inchizi in baie, doar in tine, asteptand "timpul potrivit"... O vreme linistita, din care nu te mai intorci niciodata inapoi, caci procesul este aparent ireversibil. Si dupa ce intelegi aceasta liniste, dupa ce ti-o insusesti, te intrebi "ce sens are" sa mai faci o criza, caci nu ar fi decat penibila si degeaba. Caci n-ai gasi nici intelegere, nici ajutor in ochii celorlalti, ci doar... disconfortul pe care il produci lor cu lacrimile tale...

Si iata ca nici aici, in locul unde vroiam sa fiu penibila, depresiva, destrabalata, indragostita, dramatica, nu o mai fac... Caci ce sens mai are?...