Laptele e alb si laptele e negru.

Ma intreb unde si de ce mi-am pierdut viata mea de pe pana acum. Tot acest timp in care nu am stiut sa traiesc, nu am stiut sa ma iubesc, nu am stiu sa am incredere si sa vad partea plina a paharului. Caci orice pahar, in orice circumstanta e pe jumatate plin si pe jumatate gol. Si intotdeauna poti sa il privesti din mai multe perspective. Totul, dar absolut totul depinde de tine, e relativ.

Imi vine sa rad prosteste cand imi dau seama ca totul se rezuma la el insusi. Biblia si religiile spun lucruri adevarate, filozofia la fel, in toate versiunile si directiile pe care o iau. Laptele este alb si laptele este negru, in acelasi timp si cu aceeasi intensitate. Orice intrebare isi are raspunsul in ea insasi. Si orice dilema, in cel care o are. Eu sunt fata mamei mele si nepoata bunicii si stranepoata... iar ele toate traiesc in mine si prin mine. Existenta mea nu aduce ceva nou, autenticitatea nu exista decat in felul in care ele rezoneaza prin mine. Asa cum nici una dintre ele, dintre noi, luata separat, nu este autentica prin ea insasi, ci prin felul diferit in care noi toate ne manifestam prin ea.

Si iara ma intreb... de ce si pentru ce am trait toti anii astia degeaba? Si ce au in cap acei oameni care isi regreta tineretea si vor sa dea timpul inapoi, cand eu nu vreau sa il dau decat inainte? Sau eventual sa il opresc... dar nu definitiv, ci doar pentru o fractiune de secunda, cat sa simt mai puternic gustul clipei, cat sa inteleg mai bine.
Si vreau sa inteleg tot. Tot. TOT. TOOOOOOOOOOOT!!!!!!!!
Daca fiecare om trebuie sa aiba un scop in viata, atunci acesta este al meu:

Sa invat tot si sa inteleg tot.

Nu, n-am luat-o razna.
Laptele e alb si laptele e negru. Acum stiu si inteleg. Sunt aici.

...
Si in urmatoarea clipa, imi dau seama ca sunt in acelasi loc, dar ca nu stiu nimic. Si s-a intunecat din nou.