[Asta e o preluare din 30.05.2006. Pentru ca am inceput sa am din nou probleme cu incheietura... Uuuuuuuuuuuuiiiiiiiiii........!! Rraazzzzz - nnaaa..........]
Stau si imi amintesc ce simteam acum cateva zile...
Si am o amintire pregnanta despre mana mea stanga. Despre incheietura mainii mele stangi. Ma manca ingrozitor... si asa in permanenta atentia mea spre indrepta spre acolo, spre acea zona de pe incheietura mainii mele stangi... acolo unde sunt venele... acolo pe unde viata mea tipa inspre mine...
Ma scarpinam. In continuu... Ca sa imi treaca senzatia aceea permanenta. Si imi doream sa am un ac sau o lama... ca sa vad ce e dedesubt... in interiorul mainii mele stangi. Inchideam ochii si eram deja inauntru. Aveam un aparat, ca un pistol micut care facea gauri... ca un perforator. Numai ca gaurile se faceau printr-o explozie. De fiecare data cand imi apasam aparatul pe mana, pielea imi exploda acolo. Si venele erupeau dinauntru... Nu imi curgea sange, sau nu in siroaie... Dar cu fiecare explozie mai descopeream cate o picatura, care nu curgea... statea acolo in mana mea... Imi vedeam incheietura ca o mlastina care clipoceste... sau ca niste vulcani noroiosi... Si privind prima gaura, prima explozie imi doream sa fac mai multe... Si nu ma mai opream. Imi faceam gauri, unele peste altele, pana pielea mea nu mai era alba... Devenise un amestec de piele sfasiata pe un fond rosu inchis spre negru... Si nu mai era neteda... Era plina de piele ingramadita in sus, ca niste mici ciupercute unele langa altele, unele peste altele...
Mi-era frica cand ajungeam acasa sa imi privesc cutter-ul din paharul cu creioane... Nu vroiam sa vad daca mai era acolo, daca ma astepta... si nici daca era plin de urma de sange, sangele meu... Mi-era frica sa il caut din priviri... Si nu am facut-o. Ne-am ignorat reciproc: el in paharul lui colorat, eu pe scaunul meu albastru...
In schimb pielea mea era plina de vulcani, care erupeau pe rand cu un "pac!" in surdina. Asta era atunci...
Si acum? Ce se intampla cu mine si cu mana mea stanga acum? Ma uit acum la ea si pielea imi e neteda. Gaurile nu mai exista si nici nu ma mai mananca mana... Totul a intrat in uitare...
Ma duc sa imi iau doza zilnica de ironie. Inainte!... Spre soare rasare!
No comments:
Post a Comment