Singuratatea salbaticeste

Singuratatea salbaticeste. Si poate sa salbaticeasca grav. Sper ca nu si iremediabil...

Cand esti singur, ajungi sa ai tabieturi, obiceiuri, chichitze. Sa mananci in fata unui film, sa te uiti numai la un anumit tip de film, sa manaci doar 3 felii de paine, niciodata 4, sa pui 3 felii de branza pe paine, nu 2, sa mananci fulgii cu lingurita, nu cu lingura, sa nu raspunzi la telefon cat mananci, sa nu suporti sa fii deranjat.
Iar daca el ar intra in momentul ala in camera nu i-ai sari de gat sa il saruti si sa te bucuri ca a venit la tine, ci te-ai enerva ca nu a putut sa vina mai incolo, dupa ce ti-ai terminat tu filmul.

Singuratatea salbaticeste, urateste, te transforma intr-o persoana infricosatoare, langa care nu isi doreste nimeni sa stea. Ajungi sa te rastesti la oameni, ei ajung sa isi ceara scuze pentru ca te-au deranjat in neclintirea ta, iar tu ajungi sa crezi ca pozitia ta in grandioasa ta suparare este in vreun fel justificata...

Uneori poate face bine. Atunci cand esti prea bagat intr-un anume context, uneori iti pot face bine "cateva clipe" de singuratate ca sa iei perspectiva, ca sa te rupi de pozitia de dinainte, ca sa poti vedea "the bigger picture". Dar numai pentru cateva clipe...
Iar singuratatea cronica nu ajuta in nici un fel. Degeaba crezi ca pustnicia purifica corpul, clarifica gandurile, reseteaza sentimentele sau te ajuta sa te concentrezi mai bine pe ceea ce crezi tu ca e important. Daca ai ramas o clipa singura, 2 clipe, 3... 3 zile... 3 luni... nu astepta sa se faca 3 ani, caci pana atunci nu va mai fi ramas nimic din umanitatea ta!...

Daca perioada ta de singuratatea de pana acum nu a avut rezultatele dorite, nu o prelungi. Iesi din ea si rade, copile, la soare, doar, doar s-a indrepta vremea!...