Spectacol

Am coarde care vibreaza.
Am lungimi de unda pe care raspund.

Ieri vibrau pe scena, in aplauze cutremuratoare, cu admiratori infocati si ochi curiosi in sala. Pana ce ultimul act s-a petrecut dramatic si neasteptat. Pana ce s-a transformat intr-un scandal. Pana ce actorii care jucau pe scena si-au dat demisia urland, iar publicul a inceput sa huiduiasca.
Azi e liniste pe scena, cortina e trasa, desi nu se mai intampla nimic in spatele ei. Actorii au tradat, publicul s-a plictisit. Deasupra intrarii inca mai troneaza, impunator, afisul ultimului spectacol, iar in aer inca mai domneste parfumul umarului ei gol. Si bataile de aripi fluturicesti. Unii trecatori mai suspina grabiti si inca mai tanjeste dupa dureroasa lor poveste. Si totusi azi e liniste.

Dar scena se va deschide din nou. Primele reprezentatii vor fi cu cortina trasa - inceputurile sunt intotdeauna timide. Apoi vor fi invitati doar fanii fideli si familia, iar apoi primii visatori sedusi. Apoi vom mai vedea. Vom refateta intrarea teatrului, ne vom repoliza imaginea. Vom defini viziunea asupra lumii, vom creiona visele, vom atribui roluri. Si vom cauta si actori - desi daca e sa nu gasim, tant pis!, vom face piesa fara ei. Marea deschidere va fi cand va fi totul gata - n-avem data fixata si nici nu ne stresam.

Iar in final vom tipa, vom dansa si vom rade in hohote zglobii care se vor imprastia deasupra orasului ca o ploaie de baloane de sapun.
Si ce daca nu vom putea fi detasati, amuzanti, cordiali sau in final indiferenti? Vom fi exact opusul - penibili, depresivi, destrabalati, indragostiti si dramatici. Asa, ca la ultimul spectacol, dar de data asta cu multa veselie si mai mult succes.
Traiasca arta! Traiasca dragostea! Traisca nebunia!

...
Am coarde care vibreaza, am lungimi de unda pe care raspund. Vino sa cantam in cor, daca afara ploua...