Cand eram mica

Cand eram mica inventam jocuri frumoase pentru copiii mai mici ca mine si daca se loveau si incepeau sa planga, rezolvam problema cumva, si nu ii lasam sa deranjeze parintii.
Cand eram mica propuneam sa ne jucam cate ceva si aveam mai tot timpul rolul cel mai dorit de toata lumea. Mama in "de-a mama si de-a tata", printesa in "de-a printul si printesa", zana in "zanele si vrajitoarele", Strumfita n-am fost, dar am fost Pietricica in "de-a strumfii",... Sau eu eram cea care imi alegeam rolul, gen Lucia in "de-a Ciresarii", sau echipa, atunci cand jocul era pe echipe.
Nu zic ca asta se intampla tot timpul, dar se intampla si imi placea tare atunci cand se intampla. Cand eram mica tare era mai usor, dar cand am mai crescut, au mai crescut si orgoliile celorlalti, asa ca a devenit mai dificil...

Cand eram mica eram cea care era iubita de toti. La gradinita, tiganasul Ionut avea 3 sotii, dar eu eram una din ele. Si tot cam pe-atunci am fost pentru prima data ceruta in casatorie de un alt Ionut, pe care nu l-am luat de barbat, ca era cam racit si mucios cand s-a gandit sa ma ceara. Desi dragul de el merita mai mult, caci m-a salvat de la un incendiu (nu, serios!).
In cartier, pe mine ma chemau baietii la joaca cel mai mult. In clasa 1a, trebuia sa fiu "aparata" de celelalte fete, ca sa nu ma pupe baietii. In restul scolii primare, eu eram cea care isi alegea prietenele cele mai bune si toate fetitele erau aspirante la acest rol (si le schimbam ceva mai rar ca pe sosete, dar tot o data pe an). Cat despre baietii din scoala primara si gimnaziu, ma iubeau cu totii. In parte pentru ca ma iubea capul rautatilor, si poate ca efectul de turma era puternic. Dar asta nu inseamna ca sentimentul nu era acolo, chiar si in sufletul celor care se aratau indiferenti - asta tot am aflat-o mai devreme sau mai tarziu.

Desi... greu de spus de ce. Eram oarecum rautacioasa cu baietii, gen una calda, alta rece, sigur nu le faceam viata usoara. Dar uite ca pana la urma aveam instincte bune, ca vad ca la varsta aceea gasisem metoda cea mai buna; pacat doar ca la un moment dat am uitat-o!... Dar cred ca pentru toti, si fete si baieti, eram interesanta. Reuseam cumva sa le starnesc si mai ales sa le mentin interesul viu. Aveam incredere in mine, eram activa, energica si imaginativa. Si trageam fetitele de codite si impingeam baietii, bineinteles :-)

_____
Ce s-a intamplat dupa liceu incolo cu fata noastra, cum a evoluat cu varsta, intr-un episod viitor...