Do I believe in fate? Destiny? Meant to be?
Well... I do and I don't. Or better said... I don't and then I do.
...
Primul gand ma duce la o intamplare de cand aveam cam 7-8 ani. Aveam o prietena adventista, "prietena mea cea mai buna" de la acel moment, si crede-ma, aceasta notiune era incarcata de conotatii puternice. Da, de cand ma stiu am fost 1000% trup si suflet in relatii. In orice fel de relatii. Si cu atat mai mult in relatiile de prietenie sau in cele amoroase. Dar asta e o alta poveste, potrivita unui alt moment. Revin... Si imi era draga prietena asta si ne petreceam tot timpul impreuna, vorbeam la telefon toata ziua, ne destainuiam tot si aveam secrete si jocuri numai de noi stiute. Ce mai, it was me and her against the world! :-) Si pentru ca, fiind adventista si cu atat mai mult, fiica de pastor, era mult mai in tema cu povestile si conceptele din biblie. Din biblia adventista adica, caci bunica mea intotdeauna a sustinut ca ei au "o alta biblie". But anyway, prin ea mi se dezvaluia un intreg nou univers, perceput la momentul respectiv ca niste povesti. Povesti frumoase, imi placeau...
Ca o paranteza, imi amintesc ca prietena mea adventista (care nu manca carne de porc) mi-a aratat in biblie cum ca scrie sa nu mancam porc. Da, imi amintesc ca am vazut cu ochii mei asta intr-o biblie crestina. Ceea ce nu mi s-a mai intamplat niciodata dupa, caci nu am mai gasit niciodata pasajul. O fi avut dreptate bunica cand zicea ca e "o alta biblie"...
Ehh... si uite asa se intampla intr-o zi, dupa o lunga perioada de ascultat pilde din biblie povestite in maniera adventista, ca ajung acasa la mama cu o lucrare la mate la care luasem o nota mica. Suficient de mica, cat sa merit o cearta pe tema asta. Dupa ce ma ia mama la bani marunti si ma tot intreaba "da' acolo cum de nu ai stiut sa faci?", intr-un final, incerc sa ma apar timid zicandu-i ca... daca asa a vrut Dumnezeu... Nici mama si nici bunica nu au putut sa se contrazica cu mine sau sa imi demonstreze ca Dumnezeu de fapt vroia sa iau o nota mai mare, dar ca numai din cauza mea am dat-o in bara, dar au putut amandoua sa se enerveze cumplit si intr-un final mi-am luat-o. Si nu, nu mi-au interzis sa mai fiu prietena cu micuta adventista, caci familia mea nu s-a bagat niciodata intr-o maniera atat de absurda si brutala in viata mea, dar m-au tinut sub observatie.
Anyway, asta doar ca sa povestesc prima mea intalnire cu notiunea de soarta.
Iar de-a lungul timpului am fost educata si am trait in spiritul expresiilor de genul daca vrei, poti sau just do it de la o reclama Nike sau tot ce trebuie e sa vrei. Si uite asa afirm sus si tare ca nu cred in soarta. Caci soarta ti-o faci singur.
Well... I do and I don't. Or better said... I don't and then I do.
...
Primul gand ma duce la o intamplare de cand aveam cam 7-8 ani. Aveam o prietena adventista, "prietena mea cea mai buna" de la acel moment, si crede-ma, aceasta notiune era incarcata de conotatii puternice. Da, de cand ma stiu am fost 1000% trup si suflet in relatii. In orice fel de relatii. Si cu atat mai mult in relatiile de prietenie sau in cele amoroase. Dar asta e o alta poveste, potrivita unui alt moment. Revin... Si imi era draga prietena asta si ne petreceam tot timpul impreuna, vorbeam la telefon toata ziua, ne destainuiam tot si aveam secrete si jocuri numai de noi stiute. Ce mai, it was me and her against the world! :-) Si pentru ca, fiind adventista si cu atat mai mult, fiica de pastor, era mult mai in tema cu povestile si conceptele din biblie. Din biblia adventista adica, caci bunica mea intotdeauna a sustinut ca ei au "o alta biblie". But anyway, prin ea mi se dezvaluia un intreg nou univers, perceput la momentul respectiv ca niste povesti. Povesti frumoase, imi placeau...
Ca o paranteza, imi amintesc ca prietena mea adventista (care nu manca carne de porc) mi-a aratat in biblie cum ca scrie sa nu mancam porc. Da, imi amintesc ca am vazut cu ochii mei asta intr-o biblie crestina. Ceea ce nu mi s-a mai intamplat niciodata dupa, caci nu am mai gasit niciodata pasajul. O fi avut dreptate bunica cand zicea ca e "o alta biblie"...
Ehh... si uite asa se intampla intr-o zi, dupa o lunga perioada de ascultat pilde din biblie povestite in maniera adventista, ca ajung acasa la mama cu o lucrare la mate la care luasem o nota mica. Suficient de mica, cat sa merit o cearta pe tema asta. Dupa ce ma ia mama la bani marunti si ma tot intreaba "da' acolo cum de nu ai stiut sa faci?", intr-un final, incerc sa ma apar timid zicandu-i ca... daca asa a vrut Dumnezeu... Nici mama si nici bunica nu au putut sa se contrazica cu mine sau sa imi demonstreze ca Dumnezeu de fapt vroia sa iau o nota mai mare, dar ca numai din cauza mea am dat-o in bara, dar au putut amandoua sa se enerveze cumplit si intr-un final mi-am luat-o. Si nu, nu mi-au interzis sa mai fiu prietena cu micuta adventista, caci familia mea nu s-a bagat niciodata intr-o maniera atat de absurda si brutala in viata mea, dar m-au tinut sub observatie.
Anyway, asta doar ca sa povestesc prima mea intalnire cu notiunea de soarta.
Iar de-a lungul timpului am fost educata si am trait in spiritul expresiilor de genul daca vrei, poti sau just do it de la o reclama Nike sau tot ce trebuie e sa vrei. Si uite asa afirm sus si tare ca nu cred in soarta. Caci soarta ti-o faci singur.
No comments:
Post a Comment