la Moldova

Ca apa-i mai rece la Moldova si cozonacul mai pufos (intreaba-i pe francezi ce e aia cozonac de Moldova, ca i-am facut sa inteleaga). Iar cea mai buna leguma, tot porcul ramane! S-apai da, vino si contrazi-ma, de-ndraznesti!

Zapada e zapada si iarna, iarna (io tot zic de-un timp incoa' ca de vrei sa explici unui copil mic ce e aia iarna, du-l la Moldova). Acolo unde familia si traditiile sunt sfinte (am zis eu, oraseanca de 2 generatii). Unde totul se mananca cu ceapa, smantana si mamaliga. Si salata de vinete cu ceapa si zacusca cu ciuperci scrie pe sufletul meu. Si must stopat cu aspirina. Si vin "capsunica" (roz si acru-a dracu').
Unde povestile se spun cu lacrimi in ochi (ca ceva mai bun nu am reusit sa iau de la mama!). Iar colindul Otiliei Cazimir, ala cu "Tu nu stii, a fost odata", nu se canta pana la capat...
Si e asa bine cand oamenii pe care ii iubesti, se iubesc si ei intre ei! Si e asa bine sa fii iubita de oamenii iubiti de cei pe care ii iubesti! Si e asa bine cand e bine si nici nu credeam c-aveam sa mai apuc vreodata ziua asta atunci cand imi era rau si imi era frica sa spun ca "mai nefericita ca acum nu cred ca se poate" de frica ca s-ar putea, desi exact asa plangea sufletul in mine... si cand ma intrebam "cate poate suporta un om", ca sa stiu daca mai aveam mult pana la fundul sacului, desi eu simteam ca rupsesem fundul demult - dar de ce zic eu aiurea, ca astea nu-s decat niste vise rele de weekend dintr-o viata anterioara, stii tu, vise din alea care nu se-ndeplinesc nici in viata anterioara, d'apai in asta...

Si iata ca dupa 4 ani de Bucuresti, 1 an de Zurich si 4 ani de Paris... tot moldoveanca am ramas. Si pe an ce trece ma bucur tot mai tare de asta. Shi-i ghini!

Si-acum sa ma ierti. Te rog sa nu plangi si sa stii ca te iubesc.


Tu nu stii…
A fost odata
O casuta fermecata
Si-n casuta-o fata mica,
Un pisoi si o bunica.

Si-ntr-o iarna, intr-o seara,
Fata s-a uitat afara
Si-a vazut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit si nins,
Umbra sura s-a desprins:
Un voinic abia de-o schioapa
Inota-n omat ca-n apa.

Si proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput sa cante-n prag,
Tremurat si subtirel…

Dormi?
Si nici n-am prins de veste!

Usa s-a inchis cu cheia,
Focu-si palpaie scanteia,
Si povestea nu-i poveste:

Eu eram fetita-aceea,
Iar bunica – nu mai este…

[Poveste de omat, de Otilia Cazimir]