Nu inteleg de ce toate povestile esecurilor in dragoste seamana atat de tare intre ele. Toate inselatoriile, minciunile, tradarile, greselile, suferintele... sunt la fel. Scenariul e mereu acelasi: x tradeaza, y sufera. Din ~aceleasi z motive , z \in {z_1,..z_n}, where n<=10. Sau cu alte cuvinte, lista de motive posibile e mica, maxim vreo 5-10 scenarii.
De ce oamenii repeta mereu si mereu aceleasi greseli? De ce nu reusesc sa invete lista celor 5-10 greseli frecvente ca pe cele 10 porunci, ca sa stie ce sa nu faca? De ce nu reusim astfel sa profitam de pe urma faptului ca nu sunt decat atat de putine tipuri...?
In schimb, singura urmare pe care o vad e ca povestile ratate de dragoste devin plictisitoare pentru auditoriu. Monotone. Si e si normal, la dracu! Ca tot timpul n-auzim decat ca ma mintea, ma insela, nu ma respecta, se droga, bea, era violent. Uneori asociate cu expresii mai "blande", care luate singure nu constituie niciodata motiv de dat divort, dar care intotdeuna atarna greu la cantar, gen nu ma ajuta la nimic, nu ii pasa de mine, era egoist. Bla, bla, blaaaa...
Dupa ce ai trecut printr-o astfel de tragedie, daca la inceput pastrezi tacerea asupra detaliilor picante ale mucegaiului trait dintr-o prea mare rusine care te acopera si te doboara, ulterior pastrezi tacerea ca sa nu iti plictisesti auditoriul. Sau ca sa nu te plictisesti tu insati, ascultandu-te.
"Sunt femeia-poligraf ridicola si absurda." - asta apropos de minciuna, de unde porneste totul...
[20110926] Later edit: Tolstoi incepe Anna Karenina zicand...
"Happy families are all alike; every unhappy family is unhappy in its own way."
Si e adevarat ca motivele sunt cam intotdeauna aceleasi, asa cum ziceam mai sus. Dar trairile pe care le genereaza, suferinta, lacrimile, vibratia... sunt toate unice in felul lor. Si cu atat mai dureroase.
De ce oamenii repeta mereu si mereu aceleasi greseli? De ce nu reusesc sa invete lista celor 5-10 greseli frecvente ca pe cele 10 porunci, ca sa stie ce sa nu faca? De ce nu reusim astfel sa profitam de pe urma faptului ca nu sunt decat atat de putine tipuri...?
In schimb, singura urmare pe care o vad e ca povestile ratate de dragoste devin plictisitoare pentru auditoriu. Monotone. Si e si normal, la dracu! Ca tot timpul n-auzim decat ca ma mintea, ma insela, nu ma respecta, se droga, bea, era violent. Uneori asociate cu expresii mai "blande", care luate singure nu constituie niciodata motiv de dat divort, dar care intotdeuna atarna greu la cantar, gen nu ma ajuta la nimic, nu ii pasa de mine, era egoist. Bla, bla, blaaaa...
Dupa ce ai trecut printr-o astfel de tragedie, daca la inceput pastrezi tacerea asupra detaliilor picante ale mucegaiului trait dintr-o prea mare rusine care te acopera si te doboara, ulterior pastrezi tacerea ca sa nu iti plictisesti auditoriul. Sau ca sa nu te plictisesti tu insati, ascultandu-te.
"Sunt femeia-poligraf ridicola si absurda." - asta apropos de minciuna, de unde porneste totul...
[20110926] Later edit: Tolstoi incepe Anna Karenina zicand...
"Happy families are all alike; every unhappy family is unhappy in its own way."
Si e adevarat ca motivele sunt cam intotdeauna aceleasi, asa cum ziceam mai sus. Dar trairile pe care le genereaza, suferinta, lacrimile, vibratia... sunt toate unice in felul lor. Si cu atat mai dureroase.
No comments:
Post a Comment