Nu stiu s-o definesc. Desi tot ce imi doresc e s-o pot defini. Sa gasesc cuvantul potrivit ca sa il fac pe celalalt sa inteleaga.
Simt diferit. Am inceput sa simt diferit de cativa ani incoace. Nu stiu cati, vreo 3-4 poate. Asociez acest nou sentiment cu o maturitate care a inceput sa se aseze deasupra fiintei mele. Sau cel putin asta cred ca e: maturitate. Dar... cine stie?! De cate ori m-am schimbat si am sa ma mai schimb in viata asta?!...
Frica.
Mi-e frica ca frica mi-e un sentiment definitoriu. Ma urmareste mai peste tot, cred ca ma urmareste dintotdeauna. As vrea la un moment dat sa nu mai fie asa. Definesc ca scop al vietii mele: sa nu imi mai fie frica! Desi "a nu-ti mai fi frica" este un fel de a nu mai tremura cand ti-e frig. Desi daca nu tremuri, nu inseamna ca nu ti-e frig. Un fel de lupta continua. Sa invingi e echivalent cu sa nu renunti, nu exista un altfel de victorie. Asa cum tot imi zic de ceva timp: People do not fail, they only stop trying.
Iubire.
Iubesc. Iubesc mult. Si am o nevoie imensa sa iubesc. Sa fac bine. Sa ajut. Dar ce sa zic... mi-e si frica. (Da, iar frica asta!) Frica sa nu mi-o iau (iara!), frica sa nu fac pe celalalt sa sufere, sa jignesc, sa fiu inteleasa gresit. - Papucii masii, ca vad ca iara la frica m-am intors! Dar iubirea o sa triumfe! Pentru ca asa vreau eu! Am zis.
Pentru totdeauna.
Si vreau sa vad oameni traind, evoluand si murind langa mine. Nu vreau sa fiu o stanca pe malul marii, mereu erodata si spalata de alte ape sau de alte si alte vanturi. Nu vreau parinti, prieteni, iubiti, copii care vin si pleaca. Care apar in viata mea, isi pun amprenta personala asupra sufletului meu, uneori aduc bucurie, de cele mai multe ori insa lasa in urma lor ape otravite si campii parjolite si apoi dispar in negura timpului. Vreau oameni "pentru totdeauna". Oameni care sa imi moara in brate. Sau invers.
"Nimeni nu e nici atat de bun, nici atat de rau pe cat pare".
Am citit asta pe undeva, prin vreo carte cred. Si multe de se petrec in capul meu se reduc in final la asta. Dupa cum ziceam mai sus... iubesc. Cu ceva teama, dar si cu ceva incredere... iubesc oamenii!
Simt diferit. Am inceput sa simt diferit de cativa ani incoace. Nu stiu cati, vreo 3-4 poate. Asociez acest nou sentiment cu o maturitate care a inceput sa se aseze deasupra fiintei mele. Sau cel putin asta cred ca e: maturitate. Dar... cine stie?! De cate ori m-am schimbat si am sa ma mai schimb in viata asta?!...
Mi-e frica ca frica mi-e un sentiment definitoriu. Ma urmareste mai peste tot, cred ca ma urmareste dintotdeauna. As vrea la un moment dat sa nu mai fie asa. Definesc ca scop al vietii mele: sa nu imi mai fie frica! Desi "a nu-ti mai fi frica" este un fel de a nu mai tremura cand ti-e frig. Desi daca nu tremuri, nu inseamna ca nu ti-e frig. Un fel de lupta continua. Sa invingi e echivalent cu sa nu renunti, nu exista un altfel de victorie. Asa cum tot imi zic de ceva timp: People do not fail, they only stop trying.
Iubire.
Iubesc. Iubesc mult. Si am o nevoie imensa sa iubesc. Sa fac bine. Sa ajut. Dar ce sa zic... mi-e si frica. (Da, iar frica asta!) Frica sa nu mi-o iau (iara!), frica sa nu fac pe celalalt sa sufere, sa jignesc, sa fiu inteleasa gresit. - Papucii masii, ca vad ca iara la frica m-am intors! Dar iubirea o sa triumfe! Pentru ca asa vreau eu! Am zis.
Pentru totdeauna.
Si vreau sa vad oameni traind, evoluand si murind langa mine. Nu vreau sa fiu o stanca pe malul marii, mereu erodata si spalata de alte ape sau de alte si alte vanturi. Nu vreau parinti, prieteni, iubiti, copii care vin si pleaca. Care apar in viata mea, isi pun amprenta personala asupra sufletului meu, uneori aduc bucurie, de cele mai multe ori insa lasa in urma lor ape otravite si campii parjolite si apoi dispar in negura timpului. Vreau oameni "pentru totdeauna". Oameni care sa imi moara in brate. Sau invers.
"Nimeni nu e nici atat de bun, nici atat de rau pe cat pare".
Am citit asta pe undeva, prin vreo carte cred. Si multe de se petrec in capul meu se reduc in final la asta. Dupa cum ziceam mai sus... iubesc. Cu ceva teama, dar si cu ceva incredere... iubesc oamenii!
No comments:
Post a Comment