Pasiunea

Mi-am cautat-o mult timp. Intr-un fel o mai caut inca...
Dar mi-am dat seama care este pasiunea mea. Sau de fapt nu care, ci cum, unde...

Pasiunea mea este o stare de nebunie. Pe care o caut neincetat, iar cand o gasesc, o urasc cu toata fiinta mea...

S-a intamplat la bac, atunci cand invatam literatura romana. Si cand nu mai puteam sa visez altceva si sa vad ziua in fiecare clipa in jurul meu decat metafore, caracterizari, antiteze si puncte culminante...
Mi s-a mai intamplat de atatea ori in viata... in facultate aproape la fiecare examen. E fantastic... sau fanatic... sa vezi cum in jurul tau plutesc numai tranzistori, biti, fluxuri RSS, integrale, diferite metode de estimare care mai de care mai performante...

Si si acum e la fel. Da, traiesc ca sa vin in fiecare dimineata la birou si sa muncesc toata ziua. Dorm ca sa visez, ca in vis sa imi rezolv problemele din timpul zilei. Si plang. Plang rauri, fluvii, constant... Doamne, cat de des plang...
Mi-am dorit din tot sufletul inca de la inceputul tezei sa ajung in starea asta. Iar acum nu fac decat sa o urasc si sa nu imi doresc altceva decat sa se termine mai repede. (Si aproape ca as adauga...) Indiferent cum!